Virusul care stârnește îngrijorare în Europa
Alertă în Europa. Un virus periculos transmis de țânțari provoacă îngrijorare.
Gripă, situație. Numărul cazurilor de gripă diagnosticate în judeţul Bistriţa-Năsăud de la începutul acestui an s-a dublat după ce, săptămâna trecută, medicii au raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 35 de noi pacienţi. Până la acea dată, în judeţ fuseseră înregistrate, în total, 30 de cazuri de gripă. Potrivit datelor publicate marţi pe site-ul DSP Bistriţa-Năsăud, în intervalul 3-9 februarie au fost raportate 35 de cazuri de gripă, cele mai multe la grupele de vârstă 5-14 ani şi 15-49 ani. Dintre pacienţi, opt au avut nevoie de spitalizare, iar o femeie de 64 de ani din oraşul Beclean a decedat, aceasta suferind şi de alte afecţiuni grave.
Au mai fost diagnosticate 377 de cazuri de pneumonie, cu 28 mai multe decât în săptămâna precedentă, iar 70 dintre pacienţi au fost internaţi în spital, jumătate fiind copii cu vârste cuprinse între câteva luni şi 14 ani. La medic au mai ajuns şi 3.956 de bistriţeni cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, două treimi dintre aceştia fiind copii de până în 14 ani. Un număr de 40 de pacienţi au necesitat tratament spitalicesc, din care 13 au fost bebeluşi cu vârsta până la un an, potrivit Agerpres.
Numărul cazurilor de gripă raportate la nivelul judeţului Braşov nu a crescut faţă de săptămâna anterioară, pentru prima dată în acest an, rămânând aproximativ 500 în perioada 3-9 februarie. Potrivit datelor făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov, numărul cazurilor de gripă a scăzut uşor faţă de săptămâna 27 ianuarie - 2 februarie, de la 489 la 484, iar cel al internărilor - de la 35 la 30. Numărul de pacienţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a scăzut, de asemenea, de la 2.934 la 2.389, însă a crescut semnificativ numărul celor cu pneumonii - de la 502 la 869.
Alertă în Europa. Un virus periculos transmis de țânțari provoacă îngrijorare.
Cea mai mare greșeală din timpul pandemiei de COVID. A dus la sute de mii de decese.
Boala fără un tratament specific pe care o poți face dacă ai avut COVID. Îți schimbă viața.
Complicația bizară a COVID care persistă după ani de zile de la infectare îi alarmează pe medici.
Lucrul terifiant pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID. Efectele sunt catastrofale și iremediabile.
Această infecție extrem de răspândită devine din ce în ce mai greu de tratat.
Cum te poate omorî mașina de spălat. Ce se întâmplă, de fapt, când speli hainele
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
Ce este hepatita B și ce simptome apar. Dacă nu este eliminată de organism în termen de șase luni, boala poate evolua spre forma sa cronică.
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
"Ne pregătim de o nouă PANDEMIE". Medicii au lansat un avertisment îngrijorător.