Vaccin antigripal: DSP Vrancea a solicitat cu o treime mai multe doze, față de câte va primi

Copiii nevaccinați nu mai au voie să se prezinte la școală până u vor putea face dovada imunizării

Peste 42.000 de doze de vaccin antigripal au fost solicitate Ministerului Sănătăţii de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, în funcţie de necesarul raportat de medicii de familie, însă numai 29.860 de doze au fost alocate pentru judeţul Vrancea, potrivit repreznentaților instituției, citați de agerpres.ro.

"Am solicitat Ministerului Sănătăţii 42.059 de doze de vaccin, în funcţie de necesarul raportat de medicii de familie din judeţ. În total vom primi 29.860 de doze de vaccin antigripal, din care o parte, circa două mii de doze, sunt pentru personalul MApN, MAI, SRI. Vom vedea ce procent reprezintă această cantitate din cea solicitată la minister şi acelaşi procent va fi distribuit şi către medicii de familie care au cerut vaccinurile", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, medicul epidemiolog al DSP Vrancea, Marina Maiorov.

Prima tranşă de vaccin antigripal a ajuns deja în Vrancea, fiind destinată personalului medical din spitale.

"Am primit prima tranşă de 990 de doze, care este destinată personalului medical din unităţile sanitare din judeţ. Pentru personalul medical noi cerusem 1.556 de doze şi am primit 990, dar e posibil să mai primim ceva şi în următoarele tranşe", a precizat Marina Maiorov.

În acest an, medicii de familie au trebuit să solicite vaccinul antigripal în funcţie de numărul pacienţilor aflaţi în categoriilor de risc care au dorit să se vaccineze, dar au existat şi situaţii în care unii medici de familie nu au cerut nici măcar un vaccin antigripal.

"Am tras până în ultima zi de medici, cu apeluri telefonice repetate pentru a primi aceste raportări, dar unii au neglijat, astfel că avem vreo opt medici de familie care nu au cerut nicio doză de vaccin antigripal. Medicii au trebuit să facă o raportare clară a celor care doresc să se vaccineze, ei nu-şi pot asuma riscul de a solicita atâtea doze câţi pacienţi cronici au în liste, pentru că există riscul să rămână cu aceste vaccinuri", a spus medicul Marina Maiorov.

Anul trecut în judeţul Vrancea s-au vaccinat circa 23.000 de persoane.

Articole similare

Cum se transmite HIV?

17 sep 2025, 18:19
Cea mai mare teamă despre HIV este greșită! Vezi care sunt, de fapt, cele 3 căi reale de transmitere și cum te poți proteja simplu.

Soția unui mare actor, răpusă de hantavirus

16 mai 2026, 16:45
Soția actorului Gene Hackman a murit în urma unei infecții cu hantavirus, o boală rară transmisă de rozătoare, care poate provoca forme severe de insuficiență respiratorie și are o evoluție...

Cum deosebim hantavirusul de COVID-19

08 mai 2026, 17:46
Care sunt diferențele dintre COVID și hantavirus. Identificarea corectă a simptomelor reprezintă primul pas către o recuperare rapidă și sigură.