Insuficiența cardiacă poate fi ținută sub control. Ce semne nu trebuie ignorate, ce tratamente există și ce recomandă cardiologii în 2026.
Insuficiența cardiacă nu înseamnă că inima se oprește. Este o afecțiune de durată în care inima nu mai reușește să pompeze sângele atât de eficient pe cât are nevoie organismul. Noile recomandări ale Societății Europene de Cardiologie (ESC), actualizate în 2026, explică ce trebuie să știe pacienții despre diagnostic, tratament și îngrijirea de zi cu zi.
Ghidul ESC pentru insuficiență cardiacă a fost actualizat la 28 august 2026 și include recomandări bazate pe cele mai recente dovezi medicale. Societatea Europeană de Cardiologie a publicat și un document destinat pacienților, cu explicații despre principalele forme ale bolii, medicamente, dispozitive, recuperare și monitorizare.
Insuficiența cardiacă nu este o singură boală. Este un sindrom care apare atunci când inima nu mai funcționează suficient de bine pentru a acoperi nevoile organismului.
Pot apărea simptome precum:
Atunci când inima nu mai pompează eficient, sângele și lichidul se pot acumula în plămâni sau la nivelul picioarelor. Această acumulare poartă numele de congestie. Insuficiența cardiacă poate fi o afecțiune cronică, cu simptome care persistă sau apar și dispar de-a lungul lunilor și anilor.
Există însă și situații în care starea pacientului se agravează brusc, în câteva ore sau zile. Aceasta este insuficiența cardiacă decompensată și poate necesita tratament urgent, uneori în spital.
Medicii clasifică insuficiența cardiacă și în funcție de fracția de ejecție a ventriculului stâng, prescurtată LVEF.
Aceasta arată cât sânge elimină ventriculul stâng la fiecare bătaie a inimii.
În insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă (HFrEF), ventriculul stâng nu se contractă suficient de puternic.
Conform ghidului, o fracție de ejecție de cel mult 50% poate indica această formă de insuficiență cardiacă.
Asta nu înseamnă automat că boala este severă. Valoarea trebuie interpretată împreună cu simptomele, investigațiile și starea generală a pacientului.
În cazul HFpEF, fracția de ejecție este de peste 50%, dar există simptome și semne de insuficiență cardiacă.
Problema nu este neapărat forța cu care inima se contractă. Mușchiul inimii poate fi mai rigid, iar ventriculul se poate umple mai greu cu sânge.
Presiunea din inimă și plămâni poate crește, iar pacientul poate avea aceleași simptome: lipsă de aer, oboseală și acumulare de lichid.
Un lucru important de menționat este faptul că o fracție de ejecție peste 50% nu înseamnă automat că inima funcționează perfect.
Există numeroase cauze. Printre cele mai importante se află:
Diabetul și boala cronică de rinichi pot contribui, de asemenea, la apariția sau agravarea insuficienței cardiace.
Diagnosticul nu se bazează pe un singur test. Medicul poate recomanda:
Ecocardiografia este una dintre investigațiile importante. Ea arată cât de bine se contractă și se relaxează inima, oferă informații despre valve și ajută la stabilirea tipului de insuficiență cardiacă.
RMN-ul cardiac poate fi necesar în anumite situații. Acesta poate evidenția cicatrici, leziuni ale mușchiului inimii sau anumite boli cardiace.
Tratamentul are trei obiective majore:
Nu există însă un singur tratament potrivit pentru toți pacienții. Medicii pot combina medicamente, schimbări ale stilului de viață, dispozitive implantabile sau proceduri, în funcție de forma și severitatea bolii.
Pentru insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă, ghidul ESC recomandă patru clase importante de medicamente:
Aceste medicamente au roluri diferite. Unele relaxează vasele de sânge și reduc efortul inimii. Beta-blocantele încetinesc ritmul cardiac și reduc solicitarea inimii. MRA ajută la reducerea retenției de sodiu și lichide și au efecte de protecție asupra inimii.
Inhibitorii SGLT2 ajută organismul să elimine excesul de sare și lichid și au efecte protectoare asupra inimii și rinichilor.
Pot fi prescrise și diuretice, cunoscute popular drept "pastile pentru apă". Ele ajută organismul să elimine excesul de lichid și pot reduce congestia.
Ghidul subliniază importanța începerii cât mai rapide a tratamentului recomandat, atunci când acesta este sigur și bine tolerat. Dozele pot crește într-un interval relativ scurt, sub supravegherea medicului.
Dacă pacientul ajunge la spital din cauza insuficienței cardiace, tratamentul poate fi ajustat în timpul internării. După externare, controalele trebuie să fie mai dese în primele săptămâni.
Și pacienții cu HFpEF pot beneficia de tratament medicamentos. Inhibitorii SGLT2 și antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi pot reduce internările, simptomele și pot îmbunătăți calitatea vieții. Diureticele pot fi folosite atunci când există acumulare de lichid.
Mulți pacienți cu HFpEF au și alte probleme cardiovasculare, precum hipertensiune, boală coronariană sau tulburări de ritm. Acestea trebuie tratate la rândul lor.
Anumiți pacienți pot avea nevoie de dispozitive implantabile.
Pacemakerul poate fi recomandat atunci când inima bate prea lent. Aparatul transmite impulsuri electrice mici pentru a menține ritmul cardiac.
El poate îmbunătăți simptome precum amețeala, oboseala sau pierderea cunoștinței, dar nu tratează direct insuficiența cardiacă.
Defibrilatorul cardiac implantabil (ICD) monitorizează permanent ritmul inimii. Poate interveni atunci când apare un ritm cardiac foarte rapid și periculos, care poate duce la stop cardiac.
Rolul principal al ICD este reducerea riscului de moarte subită la pacienții care prezintă un risc crescut.
Unele persoane cu HFrEF au camerele principale ale inimii care nu se contractă în același timp.
Terapia de resincronizare cardiacă (CRT) poate coordona aceste contracții. În anumite cazuri, poate reduce simptomele, poate îmbunătăți calitatea vieții și poate reduce riscul de internare.
Pacienții cu o fracție de ejecție a ventriculului stâng de cel mult 35%, în ciuda tratamentului medicamentos optim, pot fi evaluați pentru un ICD sau CRT. Decizia nu se ia însă doar pe baza unei singure valori.
Cardiologul trebuie să analizeze starea pacientului, cauza insuficienței cardiace, simptomele și beneficiile și riscurile intervenției.
Insuficiența cardiacă poate avea la bază artere coronare îngustate sau valve cardiace afectate. În astfel de cazuri, procedurile pot face parte din tratament. Printre acestea se numără:
În insuficiența cardiacă avansată, simptomele rămân importante chiar și după tratamentul optim. Acești pacienți au nevoie de monitorizare atentă și de evaluare într-o echipă specializată.
Tratamentul nu se rezumă la medicamente. Ghidul ESC pune accent și pe îngrijirea de zi cu zi. Pacienții sunt sfătuiți să:
Activitatea fizică trebuie adaptată capacității fiecărei persoane. Recuperarea cardiacă poate ajuta pacientul să învețe cum să facă mișcare în siguranță și cum să își gestioneze boala.
Insuficiența cardiacă este o boală care necesită monitorizare. Ghidul recomandă controale regulate, inclusiv atunci când pacientul se simte bine. În general, evaluarea ar trebui să aibă loc cel puțin o dată la șase luni.
Medicul poate verifica:
După o internare pentru insuficiență cardiacă, controalele trebuie să fie mai apropiate. O evaluare în primele 1–2 săptămâni după externare poate ajuta la verificarea simptomelor și a modului în care pacientul tolerează tratamentul.
În anumite cazuri poate fi folosită și monitorizarea la distanță. Pacientul poate transmite medicului informații despre greutate, tensiune sau simptome.
Anumite boli ale mușchiului inimii pot fi transmise în familie. Dacă medicul suspectează o formă ereditară, în funcție de vârsta pacientului, istoricul familial sau aspectul inimii la investigații, poate recomanda testare genetică.
Uneori sunt necesare și controale pentru rudele apropiate. Scopul este identificarea persoanelor care pot avea un risc crescut și monitorizarea lor din timp.
Diagnosticul poate fi greu de acceptat, dar insuficiența cardiacă poate fi controlată cu tratamentul potrivit.
Medicamentele, monitorizarea, recuperarea cardiacă, schimbările din stilul de viață și, atunci când este cazul, dispozitivele sau intervențiile pot ajuta pacientul să aibă mai puține simptome și să reducă riscul de internare.
Un rol important îl are și echipa medicală. Cardiologul, medicul de familie, asistenta, specialiștii în recuperare și alți profesioniști pot lucra împreună pentru ca tratamentul să fie adaptat nevoilor pacientului.