Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele, potrivit unui cardiolog
Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele.
Persoanele care consumă alcool cu moderație sau abuziv care suferă de fibrilație atrială (afib), un ritm cardiac neregulat, își pot reduce episoadele prin reducrea consumului de alcoolul, spune un studiu publicat în The New England Journal of Medicine.
Simptomele afecțiunii afib includ slăbiciune, scurtarea respirației și palpitații, iar alcoolul este adesea citat ca declanșator comun. Afib este important nu numai din cauza simptomelor pe care le poate provoca, dar crește și riscul de accident vascular cerebral, potrivit Harvard Medical School.
În cadrul studiului, cercetătorii au înscris 140 de persoane, dintre care 85% erau bărbați, care aveau afib persistent sau recurent și erau consumatori de alcool de nivel moderat până la abuziv, cu un consum mediu de alcool de aproape 17 doze de alcool standard pe săptămână sau de două-trei băuturi pe zi. (O băutură standard este definită drept 12 uncii de bere, 5 uncii de vin sau 1,5 unități de băuturi spirtoase distilate.)
Participanții au fost împărțiți în două grupuri. Oamenii dintr-un grup au fost rugați să se abțină de la alcool, iar ceilalți au fost îndrumați să își continue aportul obișnuit. Cei din grupul de abstinență și-au redus consumul de alcool cu 87,5% - de la 17 la două băuturi pe săptămână, în medie. Cei care au consumat alcool obișnuit și-au redus aportul cu aproximativ 20% - de la 16,4 la 13,2 băuturi pe săptămână - dar au fost considerați consumatori de alcool de nivel moderat până la abuziv. Participanții și-au înregistrat consumul de alcool și și-au urmărit fibrilația atrială cu înregistrări ECG de două ori pe zi, de 30 de secunde.
După șase luni, probabilitatea de a avea afib în timpul înregistrărilor a fost cu 45% mai mică în rândul grupului de abstinență. Abstinenții au avut și perioade mai lungi între episoadele fibrilație atrială.
Patru schimbări care reduc colesterolul mai eficient decât statinele.
Val de decese după pandemia de COVID. Epidemia invizibilă care te omoară după pandemie.
Două băuturi alcoolice care îți protejează inima. Previn stopul cardiac.
Sindromul Wolff-Parkinson-White este o afecțiune cardiacă tăcută. Poate rămâne ascunsă până la bătrânețe.
Acest antioxidant poate preveni degradarea inimii.
Pandemia tăcută care ucide zilnic. Medicii lansează un avertisment sumbru. E o amenințare globală subestimată. Este principala cauză a mortalității la nivel global.
Aceasta este modalitatea de a scădea hipertensiunea arterială. Are efect semnificativ.
Boala gravă la care ești expus dacă ești născut după ACEST AN. Riscurile pot fi mortale.
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
Aceasta este cea mai ieftină pastilă care protejează inima de infarct. Și nu, nu este este aspirina.
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
Inima femeilor este mult mai afectată decât cea a bărbaților. Medicii trag un semnal de alarmă.
Riscul uriaș cu care se confruntă cardiacii. Boala fără vindecare pe care o pot dezvola.