O simplă imagine a retinei ar putea conține informații despre o tulburare de ritm cardiac care poate trece mult timp neobservată.
Retina este strâns legată de circulația sângelui, iar vasele sale pot reflecta procese care au loc în organism.
Un anumit strat al retinei a fost mai subțire la persoanele cu fibrilație atrială.
Într-un grup urmărit timp de peste 10 ani, persoanele cu acest strat mai subțire au avut un risc cu 27% mai mare de a fi diagnosticate ulterior cu fibrilație atrială.
O scanare oculară nu poate diagnostica în prezent fibrilația atrială. Pentru diagnostic sunt necesare investigații ale ritmului cardiac, precum electrocardiograma.
Cu peste 2.000 de ani în urmă, matematicianul grec Euclid își începea tratatul „Optica” cu o ipoteză care astăzi pare neobișnuită: razele vizuale ar porni din ochi către obiectele pe care le vedem.
Astăzi știm că lucrurile stau exact invers. Lumina ajunge în ochi, este captată de retină, iar informațiile vizuale sunt transmise mai departe către creier.
Paradoxal, tehnologia modernă a dat însă o nouă interpretare ideii că ochiul ne poate spune ceva despre lumea din jurul nostru. Lumina dirijată în ochi și reflectată înapoi de retină poate oferi cercetătorilor informații nu doar despre vedere, ci și despre procese care au loc în organism.
Una dintre tehnologiile care fac posibil acest lucru este tomografia de coerență optică (OCT).
OCT folosește lumina pentru a realiza imagini foarte detaliate, în secțiune transversală, ale structurilor din partea posterioară a ochiului. Tehnologia le permite medicilor să vadă inclusiv straturi individuale ale retinei și a schimbat modul în care sunt diagnosticate și monitorizate numeroase boli retiniene.
Acum, cercetătorii încearcă să afle dacă aceste imagini pot dezvălui indicii și despre ceea ce se întâmplă în alte organe.
Retina nu este doar țesutul care ne ajută să vedem. Ea conține mai multe straturi specializate de celule.
Unele dintre acestea detectează lumina și o transformă în semnale electrice, în timp ce altele contribuie la transmiterea informațiilor prin nervul optic către creier.
Tot acest proces consumă foarte multă energie. Retina are o nevoie extrem de mare de oxigen și beneficiază de o rețea importantă de vase de sânge.
Iar aceste vase fac parte din sistemul circulator al organismului.
Tocmai de aceea, modificările observate la nivelul vaselor de sânge sau al diferitelor straturi retiniene ar putea reflecta, în anumite situații, procese care au loc în alte părți ale corpului.
Ideea a alimentat interesul pentru imagistica retiniană ca posibilă modalitate de a studia nu doar bolile ochiului, ci și afecțiuni cardiovasculare sau neurologice.
Printre acestea se află și fibrilația atrială.
Pentru a investiga această posibilă legătură, cercetătorii au analizat imagini retiniene și informații medicale provenite din două seturi mari de date: AlzEye, care asociază scanările oculare realizate la Moorfields Eye Hospital cu dosarele medicale, și UK Biobank.
În grupul AlzEye, care a inclus 50.651 de persoane, participanții cu fibrilație atrială prezentau diferențe la nivelul mai multor straturi ale retinei și al unor măsurători ale vaselor de sânge, comparativ cu persoanele care nu aveau această afecțiune.
O observație similară a apărut și în datele UK Biobank.
Persoanele cu fibrilație atrială aveau un strat plexiform intern al celulelor ganglionare maculare mai subțire. Este vorba despre o structură din retina internă care conține celule implicate în transmiterea informațiilor vizuale către creier.
Cercetătorii au mers mai departe și au analizat 39.013 participanți la UK Biobank care nu aveau un diagnostic înregistrat de fibrilație atrială în momentul realizării imaginilor retiniene.
Participanții au fost urmăriți, în medie, timp de 10,3 ani.
În această perioadă, 838 de persoane au fost diagnosticate ulterior cu fibrilație atrială. Diagnosticul a fost stabilit, în medie, la aproximativ patru ani după realizarea imaginilor retiniene.
Rezultatul care a atras atenția cercetătorilor a fost legătura dintre grosimea anumitor straturi retiniene și apariția ulterioară a fibrilației atriale.
Persoanele care aveau un strat mai subțire format din celulele ganglionare și stratul plexiform intern prezentau o probabilitate mai mare de a primi ulterior un diagnostic de fibrilație atrială.
După ce cercetătorii au luat în calcul factori precum vârsta, sexul, etnia, hipertensiunea arterială, diabetul, fumatul și consumul de alcool, fiecare scădere cu o abatere standard a grosimii acestui strat a fost asociată cu un risc cu 27% mai mare de fibrilație atrială.
Rezultatul este interesant, dar trebuie interpretat corect.
O asociere statistică nu înseamnă că subțierea retinei provoacă fibrilația atrială și nici că o scanare oculară poate spune cu certitudine dacă o persoană va dezvolta această afecțiune.
Fibrilația atrială apare atunci când activitatea electrică din camerele superioare ale inimii devine dezorganizată, ceea ce duce la un ritm cardiac neregulat.
Unele persoane pot avea palpitații, dificultăți de respirație, oboseală sau amețeli. Altele nu observă niciun simptom.
Aici apare una dintre problemele importante ale afecțiunii: fibrilația atrială poate fi intermitentă.
Cu alte cuvinte, ritmul cardiac anormal poate să apară și să dispară. Astfel, o persoană poate avea fibrilație atrială într-un anumit moment, dar ritmul inimii poate reveni la normal atunci când este consultată.
Afecțiunea este importantă deoarece este asociată cu complicații grave, printre care accidentul vascular cerebral și insuficiența cardiacă.
Prin urmare, ideea că o examinare a retinei ar putea oferi indicii despre un posibil risc cardiovascular este deosebit de interesantă.
Aici este diferența esențială dintre ceea ce arată studiul și ceea ce poate face în prezent medicina.
Cercetarea a fost observațională. Ea poate identifica o asociere între două lucruri, dar nu poate demonstra că unul îl provoacă pe celălalt.
Nu este clar dacă fibrilația atrială contribuie la modificările observate în retină, dacă ambele sunt influențate de procese cardiovasculare comune sau dacă există și alți factori care explică asocierea.
Mai mult, cercetătorii nu au monitorizat continuu ritmul cardiac al tuturor participanților.
În analiza pe termen lung, un nou caz de fibrilație atrială a fost identificat atunci când afecțiunea apărea în dosarele medicale. Prin urmare, unele persoane considerate ulterior ca dezvoltând fibrilație atrială ar fi putut avea, de fapt, o formă nediagnosticată încă din momentul realizării imaginilor retiniene.
Un detaliu este relevant: aproximativ una din cinci persoane care au primit ulterior diagnosticul de fibrilație atrială a fost diagnosticată în primii doi ani după realizarea imaginii retiniene.
Cercetătorii atrag atenția și asupra posibilității ca factori care nu au fost măsurați sau incluși în analiză să influențeze atât structura retinei, cât și probabilitatea de a dezvolta fibrilație atrială.
Rezultatele se înscriu într-un domeniu de cercetare aflat în plină dezvoltare, numit „oculomică”.
Ideea este simplă, chiar dacă tehnologia din spatele ei este complexă: imaginile ochiului ar putea conține semnale despre sănătatea unor organe aflate la distanță.
Cercetările au identificat deja legături între caracteristicile vaselor de sânge retiniene, alte structuri ale retinei și bolile cardiovasculare sau factorii de risc pentru acestea.
În același timp, dezvoltarea inteligenței artificiale le permite cercetătorilor să analizeze imaginile retiniene la un nivel de complexitate din ce în ce mai mare.
Avantajul este evident: imagistica retiniană este neinvazivă și este deja folosită pe scară largă în oftalmologie.
Dacă studiile viitoare vor demonstra că anumite caracteristici ale retinei pot identifica în mod suficient de precis persoanele cu risc cardiovascular crescut, informațiile obținute în timpul unei examinări oftalmologice ar putea, într-o zi, să îi ajute pe medici să decidă cine are nevoie de investigații suplimentare.
Deocamdată, o imagine a retinei nu poate diagnostica fibrilația atrială.
Pentru a confirma această tulburare de ritm cardiac este nevoie de dovezi ale unui ritm anormal, obținute în general printr-o electrocardiogramă (ECG) sau printr-o altă formă de monitorizare a ritmului inimii.
Mai rămâne și întrebarea dacă markerii observați la nivelul retinei sunt suficient de preciși și specifici pentru a fi utilizați în practica medicală.
Cercetările privind imagistica retiniană și riscul cardiovascular sugerează că domeniul este promițător, însă rolul exact al acestei tehnologii în screeningul și predicția bolilor cardiovasculare nu este încă stabilit.
Următorul pas nu este, așadar, doar să se demonstreze că există o asociere. Cercetătorii trebuie să afle dacă informația oferită de imaginile retiniene adaugă ceva util metodelor deja existente și, mai ales, dacă folosirea acestei informații poate duce la rezultate mai bune pentru pacienți.
Deocamdată, descoperirea oferă o perspectivă fascinantă asupra ochiului: o imagine făcută pentru a examina retina ar putea conține, în viitor, indicii despre ceea ce se întâmplă și în inimă.
