O rădăcină aortică prea mică poate limita dimensiunea valvei cardiace care poate fi implantată, obligând inima să pompeze sângele împotriva unei rezistențe mai mari. Acum pot fi implantate valve protetice cu cel puțin două mărimi mai mari.
Problema: O valvă artificială prea mică poate îngreuna circulația sângelui și poate fi asociată cu rezultate clinice mai slabe.
Noua tehnică: Chirurgii pot lărgi rădăcina aortei printr-o intervenție suplimentară, folosind o incizie în formă de T și un plasture special.
Un avantaj important: Procedura permite implantarea unor valve cu cel puțin două mărimi mai mari și poate fi realizată inclusiv prin abordări minim invazive și endoscopice.
Beneficii pe termen lung: O valvă mai mare poate crea condiții mai bune pentru eventuale intervenții ulterioare, inclusiv înlocuirea valvei prin cateter, fără o nouă operație pe cord deschis.
Înlocuirea unei valve cardiace este o intervenție esențială pentru pacienții la care aceasta nu mai funcționează corespunzător. Însă există o problemă care le-a dat bătăi de cap chirurgilor încă de la începuturile acestei proceduri: ce se întâmplă atunci când spațiul disponibil este prea mic pentru o valvă artificială de dimensiuni potrivite?
O astfel de situație apare în cazul pacienților cu o rădăcină aortică mică. Această zonă, situată la începutul aortei, include structurile prin care sângele pleacă din inimă către restul organismului. Dacă spațiul disponibil limitează dimensiunea protezei, noua valvă poate să nu permită un flux sanguin suficient de eficient.
O soluție a fost dezvoltată de specialiștii Departamentului de Chirurgie Cardiacă și Aortică Toracică de la Universitatea de Medicină din Viena și Spitalul Universitar din Viena. Tehnica, numită „tehnica Alfred Kocher”, permite lărgirea rădăcinii aortice pentru a face loc unei valve artificiale mai mari.
Procedura și rezultatele clinice inițiale au fost publicate în revista de specialitate JTCVS Techniques.
Valva aortică se află între ventriculul stâng, camera inimii care pompează sângele în circulație, și aortă, cea mai mare arteră a organismului. Atunci când valva este grav afectată și trebuie înlocuită, chirurgul fixează proteza în inelul aortic cu ajutorul unor fire de sutură.
Acest sistem de fixare ocupă însă spațiu. Din acest motiv, deschiderea efectivă a unei valve protetice poate fi mai mică decât deschiderea naturală a valvei.
Dacă pacientul are deja un inel aortic mic, posibilitățile de alegere a unei proteze sunt limitate. Iar atunci când valva implantată este prea mică în raport cu dimensiunile corpului, poate apărea ceea ce medicii numesc nepotrivire pacient-proteză.
Pe înțelesul tuturor, valva artificială nu oferă o deschidere suficientă pentru nevoile organismului, iar inima trebuie să pompeze sângele împotriva unei rezistențe mai mari. Această situație este asociată cu rezultate clinice mai slabe.
Prin urmare, nu este suficient ca valva deteriorată să fie înlocuită. Contează și dimensiunea protezei care va prelua funcția acesteia.
Tehnica a fost descrisă pentru prima dată în iunie 2025 de Alfred Kocher, șeful Echipei de valve cardiace din cadrul departamentului vienez. Procedura a fost publicată în 2026 în JTCVS Techniques și a început să fie utilizată și în alte centre din Europa și Statele Unite, potrivit informațiilor furnizate de instituția medicală.
Un element important este că intervenția începe la fel ca o înlocuire obișnuită a valvei aortice. Chirurgul măsoară mai întâi inelul aortic și stabilește ce dimensiune a protezei poate fi implantată.
Abia după această etapă decide dacă este necesară lărgirea rădăcinii aortice.
Pentru a obține spațiul suplimentar, chirurgul realizează o incizie în formă de T, apoi reconstruiește zona cu ajutorul unui plasture special modelat. Tehnica urmărește să păstreze cât mai mult forma naturală a rădăcinii aortice, fără a afecta arterele coronare.
Rezultatul urmărit este unul important: implantarea unei valve protetice cu cel puțin două mărimi mai mari decât ar permite anatomia inițială a pacientului.
„Avantajul principal al tehnicii noastre este că procedăm inițial ca în cazul unei înlocuiri convenționale a valvei aortice și trebuie să decidem dacă este necesară o lărgire abia după efectuarea măsurătorilor”, explică Alfred Kocher.
Acesta subliniază că etapa suplimentară este relativ simplă din punct de vedere chirurgical și că metoda poate fi aplicată nu doar prin abordul convențional, ci și prin tehnici minim invazive și endoscopice.
Alegerea unei valve protetice nu mai este privită doar ca o decizie pentru operația din prezent. Medicii trebuie să țină cont și de posibilitatea ca pacientul să aibă nevoie de alte intervenții peste ani.
Un exemplu este TAVI, procedura prin care o nouă valvă este introdusă printr-un cateter, fără a fi necesară înlocuirea chirurgicală convențională a valvei. În anumite situații, aceasta poate fi implantată în interiorul unei proteze chirurgicale existente.
Însă dimensiunea valvei implantate inițial poate influența opțiunile disponibile ulterior. O proteză prea mică poate limita posibilitățile unei astfel de intervenții și poate face mai dificilă planificarea tratamentului pe termen lung.
Prin crearea unui spațiu mai mare încă de la prima operație, tehnica Alfred Kocher urmărește să ofere mai multă flexibilitate pentru eventualele tratamente viitoare.
Principiul este simplu: chirurgii nu trebuie să se gândească doar la modul în care înlocuiesc valva afectată, ci și la opțiunile pe care pacientul le-ar putea avea peste câțiva ani.
Noua tehnică face parte dintr-un efort mai amplu al echipei de la Viena de a standardiza și îmbunătăți înlocuirea chirurgicală a valvei aortice.
Procesul începe cu măsurarea dimensiunilor naturale ale inelului aortic, folosind un instrument de măsurare conceput pentru aplicare largă. Pe baza rezultatelor, chirurgii selectează proteza potrivită. Dacă spațiul este insuficient, pot recurge la lărgirea rădăcinii aortice.
Daniel Zimpfer, șeful Departamentului de Chirurgie Cardiacă și Aortică Toracică, subliniază importanța acestei abordări pentru îngrijirea pacienților pe termen lung.
„În chirurgia valvei aortice, trebuie să luăm în considerare acum nu doar operația imediată, ci și întregul parcurs terapeutic ulterior al pacienților noștri”, afirmă acesta.
Potrivit lui Zimpfer, implantarea unei valve suficient de mari este o condiție esențială pentru a pregăti mai bine eventualele tratamente viitoare.
Rămâne important de urmărit modul în care tehnica va fi evaluată pe măsură ce va fi utilizată la mai mulți pacienți. Rezultatele clinice inițiale și posibilitatea aplicării prin abordări mai puțin invazive sunt încurajatoare, dar nu înseamnă că procedura este potrivită pentru fiecare pacient. Alegerea metodei depinde de anatomia inimii și de evaluarea echipei medicale.
Sursa: Alfred A. Kocher et al., „Tehnica A. Kocher ca abordare standard pentru lărgirea rădăcinii aortice”, JTCVS Techniques (2026). DOI: 10.1016/j.xjtc.2026.102296.
