UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a început de mai bine de o lună, cu speranțe reale de a pune capăt pandemiei, iar la scurt timp după autorizarea în Marea Britanie, au fost raportate câteva reacții adverse de tip anafilactic ce au crescut îngrijorarea, mai ales în rândul persoanelor cu afecțiuni alergice, privindul riscul de a dezvolta astfel de reacții.
Pe măsură ce numărul de doze de vaccin administrate a crescut s-a confirmat, însă, faptul că rata de reacții anafilactice post-vaccinale este foarte mică; în cazul vaccinului Pfizer/BioNTech BNT162B2 COVID-19 aceasta este 11,1 reacții la 1 milion de doze administrate, notează Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).
Agențiile de reglementare din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie (care au revizuit recomandările inițiale), precum și EAACI (Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică) și WHO (Organizația Mondială a Sănătății) sunt de acord că vaccinarea COVID-19 este contraindicată numai în cazul hipersensibilității la oricare dintre componentele vaccinului său în cazul reacției alergice severe la o doză anterioară de vaccin.
„Trebuie subliniat faptul că, la fel ca în cazul altor vaccinuri sau medicamente, riscul de reacție anafilactică există și pentru persoanele fără istoric de reacții alergice”, arată SRAIC.
Cu rezerva că aceste recomandări se pot modifica ulterior în urma analizei reacțiilor adverse apărute pe măsură ce numărul dozelor de vaccin administrate va crește, Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică a RECOMANDĂ:
1) în lipsa unui istoric de reacție alergică la oricare dintre componentele vaccinurilor COVID-19 aprobate până în prezent (Pfizer/BioNTech BNT162B2, Moderna mRNA-1273, AstraZeneca recombinant adenoviral ChAdOx1-S) nu există contraindicație absolută de vaccinare
2) alergia la medicamente, alimente, veninuri de insecte sau alergene respiratorii (ex. acarienii din praful de casă, polenuri, epitelii animale, mucegaiuri) nu reprezintă o contraindicație de vaccinare în general, și nici pentru vaccinurile COVID-19
3) persoana vaccinată trebuie să rămână sub observație cel puțin 15 minute după administrarea vaccinului
4) pentru anumite persoane, intervalul de observație și monitorizare a semnelor vitale se va prelungi la cel puțin 30 de minute, iar vaccinarea se va efectua într-un centru de vaccinare intraspitalicesc/ cu echipaj de terapie intensivă mobilă :
- pacienții cu istoric de reacții alergice severe la vaccinuri sau medicamente injectabile
- pacienții cărora li s-a recomandat o trusă de urgență care conține adrenalină de autoinjectare
- pacienții cu astm necontrolat
- pacienții cu afecțiuni mastocitare
5) reacția anafilactică este o reacție ce poate pune viața în pericol, însă cu tratament rapid și adecvat se poate remite complet, fără sechele.
Sursa: SRAIC
*polisorbatul poate reacționa încrucișat cu polietilenglicolul – excipient prezent în vaccinul COVID-19 Pfizer/BioNTech BNT162B2
**tromethamol – excipient prezent în vaccinul COVID-19 Moderna mRNA 1273
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.