JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
„În timp ce epidemia cu noul coronavirus se intensifică, mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat în urma unei cereri de asistență din partea Franței, pentru a oferi asistență consulară cetățenilor UE în Wuhan", arată un comunicat al Comisiei Europene.
În baza acestui mecanism au fost trimise la Wuhan două avioane pentru operațiunea de evacuare, dar numai persoanele „sănătoase ori asimptomatice vor fi autorizate să călătorească", mai precizează executivul UE, conform AFP și EFE.
Cu primul avion vor fi evacuați cei circa 250 de cetățeni francezi, grupul celor din alte state membre ale UE urmând să fie preluat de al doilea avion. Prin activarea mecanismului de protecție civilă al UE, Comisia Europeană cofinanțează această operațiune. Prima aeronavă urmează să decoleze din Franța miercuri dimineață, iar a doua în altă zi din cursul acestei săptămâni.
Orice cetățean european din regiunea respectivă din China, indiferent de naționalitate, poate solicita repatrierea, arată comunicatul Comisiei Europene. În zilele următoare ar putea fi depuse și alte cereri de asistență.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanț, a anunțat că Centrul UE de coordonare a reacției la situații de urgență dialoghează cu statele membre.
Conform cifrelor OMS, citate de EFE, au fost înregistrate 4.428 de cazuri de coronavirus în China, cu 106 decese, în timp ce alți 45 de pacienți din 13 țări au avut rezultate pozitive la testele pentru acest coronavirus.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.