ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
În contextul epidemiologic actual, SMMR dorește să tragă un semnal de alarmă asupra riscurilor extinse la care medicii rezidenți, cât și întreg personalul medical, sunt supuși în activitatea lor, considerând resursele încă limitate din unitățile sanitare în care își desfășoară activitatea. În majoritatea spitalelor, medicii rezidenți sunt responsabili de triaj, reprezentând prima linie de interacțiune cu pacienții, astfel fiind supuși celor mai mari riscuri de infecție, potrivit unui comunicat remis presei.
Printre punctele pe care le atinge solicitarea se numără alocarea de fonduri suplimentare pentru achiziționarea de materiale de protecție și substanțe biocide precum și echipamente medicale și medicamente necesare pentru tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19, în funcție de gravitatea manifestărilor. De asemenea, crearea și implementarea de protocoale și metodologii dedicate, în toate unitățile sanitare, pentru managementul corespunzător al pacienților este extrem de importantă în acest moment, în special în contextul utilizării eficiente a resurselor disponibile.
Din punct de vedere al resursei umane, SMMR propune mobilizarea întregului corp medical în oferirea îngrijirilor de sănătate în cadrul unui sistem de ture/gărzi eficient, ce va evita suprasolicitarea fizică și psihică a personalului medical, precum și stabilirea unor măsuri speciale de protecție și de limitare a expunerii în cazul cadrelor medicale cu comorbidități preexistente, gravide sau alte categorii la risc.
SMMR consideră că aceste măsuri sunt necesare și urgente pentru un control eficient al pandemiei de COVID-19 asigurând un grad sporit de siguranță pentru întregul personal medical dar și pentru pacienții care solicită ajutorul sistemului de sănătate din România pentru orice patologie, indiferent de etiologia acesteia.
„Deși suntem încă într-o perioadă de formare, ca medici rezidenți constituim una dintre componentele importante ale sistemului medical din România. Avem responsabilitatea și datoria față de întreaga populație să luptăm împreună în această imensă mobilizare împotriva COVID-19, fără să ignorăm însă toate celelalte patologii și urgențe medico-chirurgicale specifice fiecărei specialități. Astfel, pentru a putea lupta în continuare, avem nevoie să respectăm un principiu de bază: siguranța salvatorului." Dr. Ioan-Alexandru Mirea, Președinte SMMR
Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți din România (SMMR) este o organizație independentă, non-guvernamentală și apolitică, care-și dorește să devină reprezentativă pentru toți cei peste 15.000 de medici rezidenți din România, indiferent de specialitatea acestora și a centrului în care profesează, în relația cu autoritățile statului, a spitalelor în care își desfășoară activitatea și cu alte organizații de profil de la nivel național și internațional.
Înființată în 2015, SMMR a apărut ca răspuns la nevoia de afiliere și de reprezentare a Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți medicilor rezidenți, în contextul numeroaselor modificări și nereguli apărute în cadrul
procesului de pregătire al acestora.
De asemenea, SMMR încurajează medicii rezidenți să raporteze toate neregulile apărute și orice încălcare a drepturilor pe care le întâmpină la locul de muncă sau în relație cu alte autorități ale statului din domeniul medical și le oferă toată susținerea pentru soluționarea cât mai rapidă a problemelor apărute. Ne dorim astfel să evităm și să combatem momente de criză precum lipsa măsurilor și materialelor de protecție pentru medicii rezidenți în recentul context epidemiologic, criza ultimului examen de admitere în Rezidențiat, neplata sporurilor aferente anumitor specializări sau a gărzilor efectuate de medicii rezidenți în afara programului normal de lucru.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".