MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Un număr de 1.164 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 au fost raportate în România în intervalul 13 – 19 octombrie, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul îmbolnăvirilor este în scădere cu 28,5% față de săptămâna precedentă.
Din totalul cazurilor confirmate recent, 327 sunt reinfectări, fiind vorba despre persoane testate pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare sau după o altă reinfectare, transmite Agerpres.
INSP a raportat, de asemenea, zece decese asociate COVID-19, toate înregistrate la persoane care prezentau comorbidități.
În perioada analizată, au fost efectuate 501 teste RT-PCR și 10.459 de teste rapide antigenice, iar rata de pozitivitate a fost de 10,6%, în scădere cu 3,8% față de săptămâna anterioară.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.