China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
COVID-19, desene animate. Desenele animate terapeutice, puse la dispoziție de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, sunt gândite astfel încât să promoveze, prin psihoeducație, gândirea rațională, cu impact asupra reducerii răspunsurilor psihologice de anxietate, deprimare, furie și vinovăție, precum și asupra creșterii emoțiilor și a comportamentelor sănătoase/funcționale, explică reprezentanții UBB.
Desenele, mai zic ei, pot fi utilizate în același scop, dar în logica umorului și de către adulți.
„Noi suntem în permanență conștienți de faptul că această perioadă și distanțarea socială pe care a adus-o cu ea nu îi afectează doar pe adulți, ci și pe copiii care au fost scoși brusc din rutina lor. Este un moment în care UBB poate și trebuie să vină în sprijinul tuturor membrilor comunității noastre punând rezultatele cercetării în slujba comunității, în spiritul universităților de tip world class spre care tindem”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB.
Desenele animate pot fi accesate de AICI.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.