Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Un dosar de cercetare penală a fost deschis pentru o persoană din județul Prahova, izolată la domiciliu, care nu a respectat obligația de a nu părăsi domiciliul timp de 14 zile.
O persoană din județul Prahova aflată în izolare la domciliu este cercetată penal pentru că nu a respectat obligația de a nu părăsi domiciliul timp de 14 zile. „Precizăm că Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a întocmit dosar penal unei persoane aflată în izolare la domiciliu care nu a respectat normele de izolare”, se arată înmtr-un comunicat de presă al Grupului de Comunicare Strategică.
Conform codului Penal, persoanele care nu repsectă această obligație riscă pedeapsa cu închisoarea pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, o infracțiune contra sănătății publice.
„(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda".
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.