COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Dr Andrei Baciu spune că a mers la unitatea medicală să vadă care este situația și a constatat că s-ar câștiga foarte puține locuri de terapie intensivă, ceea ce ar fi în detrimetul pacienților cu alte boli.
„Cu privire la Spitalul Fundeni, nu se va transforma în următoarele zile în spital care va trata pacienți COVID, pentru că, pe de o parte, am fost în cursul zilei de vineri să văd respectiva locație, paturile de pe secție, sigur, spitalul se prezintă foarte bine, însă instalația electrică, spre exemplu, nu a fost testată cel puțin pentru condiții care să aibă o solicitare destul de mare. Pe de altă parte, la Terapie intensivă s-ar câștiga foarte puține locuri, patru mai exact, dar acest lucru s-ar face în detrimentul aproape a tuturor specialităților chirurgicale, acești pacienți având nevoie de Terapie Intensivă ulterior, și a altor tipuri de pacienți cu diverse patologii non-chirurgicale. Trebuie să ținem cont că s-au identificat soluții de paturi în jurul Bucureștiului, practic, regiunea este cea care contează”, a declarat Andrei Baciu, conform B1TV.
Legat de situația de la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”, secretarul de stat a spus că aici nu vor fi internați pacienți adulți.
„Suplimentar, la Spitalul «Grigore Alexandrescu» nu se vor interna pacienți adulți, ci, dimpotrivă, se va crește numărul de locuri la Terapie Intensivă pentru copii. Este identificat un număr de câteva locuri de Terapie Intensivă în care sunt copii internați, copiii cu COVID, locuri care pot fi ulterior transformate în locuri de adulți, astfel încât în respectivele locuri nu vor mai fi internați copii, ci aceștia se vor interna la locurile de la «Grigore Alexandrescu», dacă situația o va impune, oricum putând beneficia de servicii medicale la o calitate maximală la «Grigore Alexandrescu»”, a mai precizat Andrei Baciu.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.