S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Odată cu intrarea în scenariul roșu, restricțiile reintră în vigiare în București.
Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a anunțat miercuri noile măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, după ce incidența cazurilor în București a trecut de pragul de 3 la mie.
"Soluția pe care am găsit-o până acum, pentru că operatorii de transport public au luat deja o serie de măsuri de la începutul pandemiei, și anul trecut, când creștea rata de incidență, am stabilit cu Metrorex suplimentarea trenurilor și STB-ul, de asemenea, a suplimentat. În zilele următoare vom avea noi întâlniri, dacă se va ridica problema și eventual vom propune chiar, să vedem dacă sunt necesare în acest context o eventuală suplimentare sau găsirea unor noi soluții", a declarat prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru.
Măsurile aplicate după incidența de 3 la mia de locuitori:
- Începând de luni, școlile și grădinițele cu rata de vaccinare a personalului sub 60% urmează să treacă în online.
Potrivit ministrului Educației, în București, din cele 655 de unități de învățământ, la ultima raportare 57 aveau rata de vaccinare a personalului sub 60%.
- Restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități mai pot funcționa până la maximum 30% din capacitate.
"Pentru mâine este stabilită o întâlnire de lucru cu vicepreșesintele CMBSU, reprezentantul ISU și conducerea DSP, pentru a discuta măsuri concrete, în contextul creșterii ratei de infectare. Dacă vom avea măsuri suplimentare, vă ținem la curent", a completat Alexandra Văcaru.
- masca medicală este obligatorie în toate spațiile publice închise sau deschise. Atenție! Sunt permise doar măști de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2, cele din material textil fiind considerate neconforme.
Citește continuarea pe DC News și află cine face excepție de la purtarea măștii, dar și ce alte restricții mai intrp în vigoare de luni.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.