Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Ce ne facem când, dintr-o dată, ne trezim obligați să stăm în casă, să renunțăm pentru o perioadă la toate activitățile noastre obișnuite.
Ne referim la situația creată de această pandemie, care ne obligă să petrecem foarte mult timp în casă, cu întreaga familie, în condițiile în care majoritatea activităților sunt sistate. Nu mai mergem la serviciu, la școală, stăm cu toții în casă și este evident că în curând apare plictiseala. De aici și până la mici conflicte între membrii familiei mai e doar un pas.
Așadar, psihologul Cristina Zaharia ne explică într-un scurt interviu cum să facem față diferitelor situații care pot interveni în această perioadă, petrecută în casă.
1. Cum facem să evităm plictiseala, când avem de petrecut atât de mult timp în casă, unii cu alții?
Într-o eră a tehnologiei când suntem acaparați de multitudinea ofertantă din mediul online, putem să alocăm timp și celor dragi. Cu „ocazia” autoizolării la domiciliu avem „șansa” să îi redescoperim pe cei dragi. Avem la dispoziție, majoritatea dintre noi, jocuri educațional-recreative: rummy, șah, cărți,etc.
2. Cum ne îmbunătățim comunicarea între frați, mai ales acolo unde aceasta este deja problematică (vârste diferite, sex diferit, evident, preocupări diferite: de aici pot rezulta o serie de neînțelegeri. Cum le manageriază părinții, sau chiar frații între ei)?
Părinții copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani, pot să îi angreneze pe aceștia în jocuri interactive la care să participe și părinții (cu schimbarea „taberelor”). Tata/ fiică - Mamă/ fiu.
3. Cum ne îmbunătățm comunicarea cu părinții, în special la vârsta adolescenței? Să ții în casă un adolescent, fără ocupație, alături de familie, poate însemna ceva extrem de grav pentru un tânăr care tocmai începe să-și descopere personalitatea și să se manifeste ca atare.
Comunicarea este o artă. Cea mai complexă. Aceasta poate fi anevoioasă atunci când te adresezi unui preadolescent sau unui adolescent. Ideal ar fi să îi cunoști nevoile și dorințele pentru a facilita o abordare optimă.
4. Cum gestionăm momentele de conflict din familie ca părinți/adulți?
Comunicarea amiabilă bazată pe deschidere, respect reciproc și toleranță este cheia închiderii unui conflict. Atât în cazul familiilor unde sunt și copii, cât și în cazul familiilor fără copii. Dacă doi adulți reușesc să gestioneze non toxic neînțelegerile existente și să afle cauzele care stau la baza acestor, atunci relația are șanse de echilibrare. Unde nu există spirit critic și ură... există doar iubire și înțelegere
5. Cum fac tinerii implicați într-o relație amoroasă să nu se plictisească, cum evită rutina?
Depinde de durata relației. Dacă este o relație care datează de 1-3 ani, atunci interacțiunea celor doi care petrec un număr mai mare de 7-10 zile în izolare, poate aduce beneficiul de a se cunoaște mai bine (deoarece relațiile „proaspete” sunt axate îndeosebi pe atracție fizică).
În cazul în care relația este mai lungă de 3 ani, atunci se pot redescoperi și pot avea privilegiul de a comunica mai eficiente pe subiectele „planuri de viitor, managementul neînțelegerilor existente” și, totodată, și-ar putea descoperi hobby-uri comune.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.