S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus ce se întâmplă dacă apar focare COVID-19 în școli, în următoarele două săptămâni.
„În primul rând, nu am identificat probleme în școlile în care am fost până acum. Voi continua să merg în cursul acestei zile și în alte școli. Orice problemă identificată, va fi semnalată în timp real. Ne implicăm pentru soluționarea problemelor care ar putea să apară.
Nu am un glob de cristal, iertați-mă. Dar, personal, am dreptul să am o convingere. Sunt convins că școlile, așa cum nu au devenit focare în alte state în care școlile au fost deschise, nu vor deveni focare nici în România”, a spus Sorin Cîmpeanu, luni, 8 februarie, la Antena 3.
Școlile reîncep de astăzi, dar nu în toate localitățile. În funcție de numărul de cazuri de COVID-19, localitățile din România se încadrează în trei scenarii:
Scenariul 1 (verde): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori - Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2 (galben): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor protecție
b) Participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Scenariul 3 (roșu): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori
a) Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar,
b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.