EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Primele studii clinice pe oameni pentru testarea unui vaccin anti-COVID-19 se vor lansa zilele acestea în Germania.
Vaccin anti-COVID-19. Primele studii clinice pe oameni pentru testarea unui vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus vor fi lansate în Germania de compania BioNTech, cu sediul în oraşul Meinz, în colaborare cu laboratorul american Pfizer, a anunţat miercuri, 22 aprilie, autoritatea federală germană care deţine competenţa în acest sector de activitate. Aceste studii clinice vor fi desfăşurate într-o primă etapă pe 200 de voluntari sănătoşi cu vârstele cuprinse între 18 şi 55 de ani, a precizat Institutul Paul Ehrlich (IPE) într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial. "Acesta este doar al patrulea studiu pe oameni" realizat deocamdată în lume pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19, se afirmă în acelaşi mesaj, citat de Agerpres.
În a doua fază a studiului, noul vaccin va fi testat pe un eşantion mai mare de persoane, inclusiv pe indivizi aflaţi în categoria cu cel mai ridicat risc asociat acestei maladii. Compania BioNTech a precizat că a dezvoltat acest vaccin, denumit BNT162, în colaborare cu partenerul său, gigantul farmaceutic Pfizer. Teste ale noului vaccin sunt planificate şi în Statele Unite, după obţinerea aprobărilor necesare în vederea utilizării sale pe pacienţi umani, a dezvăluit compania BioNTech, specializată până acum în cercetări care vizează tratamente împotriva cancerului.
Aceste studii clinice din Germania vor trebui să determine, potrivit IPE, "toleranţa generală a vaccinului testat şi capacitatea lui de a propune o reacţie imunitară împotriva agentului patogen", un virus ARN, care are particularitatea de a suferi mutaţii. Alte studii clinice urmează să fie realizate în lunile următoare în Germania de către diverse laboratoare. Aproximativ 150 de proiecte se află în prezent în diverse etape de implementare pe plan mondial în vederea obţinerii unui vaccin împotriva noului coronavirus.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.