Semnul de pe față care îți arată că ai diabet. Indică un nivel ridicat al glicemiei
Acest semn de pe față îți arată un nivel ridicat al glicemiei. Poate fi debutul diabetului.
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice derulează din acest an un proiect unic de sprijinire a dezvoltării profesionale în sectorul cercetării științifice pentru tinerii medici, membri ai societății: DIABETES SCIENCE SCHOOL.
Este vorba despre un program de training intensiv menit să instruiască participanții – medici rezidenți și specialiști în diabet, în vederea desfășurării de cercetări științifice medicale de cel mai înalt nivel, în domeniul diabetului zaharat, al nutriției și bolilor metabolice.
„Sprijinirea evoluției profesionale a tinerilor medici diabetologi este o direcție prioritară pe care mi-am și ne-am asumat-o în strategia de dezvoltare a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice 2018-2021. Urmărim să susținem o dezvoltare multilaterală a medicilor tineri din specialitatea de diabet, astfel că alături de programele tradiționale de educație medicală continuă, Diabetes Science School vine să acopere un segment foarte important și, totodată, neglijat până acum – activitatea de cercetare științifică", a declarat Prof. Dr. Romulus Timar, Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Filosofia din spatele proiectului este clădită pe ideea „from zero to hero". Mai exact, participanții la Diabetes Science School nu trebuie să aibă cunoștințe sau experiență în cercetarea științifică, pentru că programul este conceput astfel încât să ofere toate informațiile necesare, de la zero, pentru ca, la final, absolvenții să aibă capacitatea să desfășoare independent, corect și complet o serie de sarcini specifice activității de cercetare medicală.
Fiecare ediție a Diabetes Science School va fi structurată în patru module distincte, care totalizează 64 de ore de instructaj – fiecare modul are alocate 16 ore de training. Prima ediție a cursului cuprinde patru module, dintre care primele două s-au desfășurat deja.
Modulul 1 (a avut loc în perioada 18-20 Ianuarie 2019): Interpretarea critică a rezultatelor cercetării medicale. Conceptul din spatele numerelor.
Modulul 2 (a avut loc în perioada 6-8 Septembrie 2019): Make Science! Primii pași în cercetarea medicală originală
Modulul 3 (va avea loc în perioada Noiembrie – Decembrie 2019): Diseminarea rezultatelor cercetării
Modulul 4 (va avea loc în intervalul Februarie – Martie 2020): Step-up!
„Fiecare modul vizează o abordare aplicată a activității de cercetare științifică medicală, de la aspecte ce țin de metodologie, designul unui studiu științific, biostatistică, până la redactarea unui articol științific, a unei teze de doctorat sau conceperea unei aplicații pentru un grant de cercetare științifică.", a explicat Prof. Dr. Romulus Timar.
Participarea la curs se face în urma unui proces de selecție deschis exclusiv medicilor rezidenți și specialiști în diabet, membri ai Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ce se desfășoară pe www.societate-diabet.ro. Medicii specialiști trebuie să fie simultan înscriși și la studii doctorale.
Diabetes Science School este derulat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat cu Societatea Română de Biostatistică și Metodologia Cercetării Științifice Medicale.
Proiectul este integrat în platforma-program „Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli metabolice: o nouă perspectivă", care prevede la capitolul direcții prioritare dezvoltarea cercetării științifice în domeniu.
Conf. Dr. Bogdan Timar – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș" din Timișoara
Conf. Dr. Cornelia Bala – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" din Cluj Napoca.
Acest semn de pe față îți arată un nivel ridicat al glicemiei. Poate fi debutul diabetului.
O formă letală de diabet rămâne nediagnosticată. Cine sunt cele mai afectate persoane.
Diabetul reprezintă un factor de risc major pentru demență. Totul depinde de vârsta la care a fost diagnosticat diabetul.
De ce pe vremuri oamenii erau mai slabi și care este motivul pentru care ne îngrășăm chiar dacă nu prea mâncăm.
Acest obicei extrem de frecvent îți distruge rinichii. Poate duce la efectare renală gravă.
Proteina care îți perturbă microbiomul intestinal. Are un efect negativ asupra sănătății digestive.
Acesta este peștele cu cea mai mare cantitate de Vitamina D.
Acestea sunt semnele de alarmă pentru diabet. Apar încă de la început.
Aceste cinci semne ale diabetului apar în faza de debut a bolii. Sunt semne minore, dar esențiale.
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o facem când mâncăm, iar consecințele sunt însemnate.
Acest aliment scade glicemia și ajută la gestionarea diabetului.