ARFID: ce este, cum se manifestă și de ce nu e doar “moft la mâncare”

ARFID (Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder) sau Tulburarea de Evitare/Restricționare a Ingestiei de Alimente este o afecțiune recunoscută oficial în manualul de diagnostic DSM-5 și afectează atât copiii, cât și adulții

Spre deosebire de alte tulburări alimentare, precum anorexia sau bulimia, ARFID nu este legat de imaginea corporală sau dorința de a slăbi, ci de frica intensă, dezgustul sau lipsa de interes față de alimente.

Potrivit organizațiilor internaționale de sănătate mintală, această tulburare poate duce la deficiențe nutriționale severe, întârzieri în creștere la copii și probleme emoționale majore.

ARFID nu este un simplu “moft alimentar”

Mulți părinți își etichetează copiii drept “mofturoși la mâncare”, însă ARFID este mult mai complex. Persoanele cu această tulburare pot:

• evita anumite texturi, culori sau mirosuri de alimente;

• refuza categorii întregi de mâncare (carne, legume, fructe);

• avea frică de sufocare, de vomă sau de reacții adverse după masă;

• manifesta dezinteres complet față de hrană.

Diferența majoră față de un copil mofturos este impactul asupra sănătății și vieții de zi cu zi. 

ARFID duce la scădere în greutate, deficiențe nutriționale (fier, vitamina D, proteine), oboseală cronică și izolare socială, pentru că persoana evită mesele în public sau cu prietenii.

Simptome ARFID

Semnele care ar trebui să ridice semne de alarmă includ:

• pierdere semnificativă în greutate sau stagnare în creștere la copii
• alimentație extrem de limitată (doar 10–15 alimente acceptate)
• refuz constant de a încerca alimente noi
• anxietate puternică înainte sau în timpul meselor
• probleme gastrointestinale (constipație, reflux) cauzate de dietă restrictivă.

ARFID - cauze și factori de risc

Specialiștii consideră că ARFID apare dintr-o combinație de factori:

1. Psihologici: anxietate generalizată, tulburări de spectru autist, sensibilitate senzorială ridicată.
2. Traume asociate hrănirii: episoade de sufocare, vărsături, alergii alimentare.
3. Genetici și neurobiologici: predispoziție la tulburări de anxietate și alimentație.

Diagnosticul ARFID

Conform DSM-5, diagnosticul de ARFID se pune dacă:

• aportul alimentar este insuficient pentru nevoile de dezvoltare
• există deficiențe nutriționale semnificative
• comportamentul alimentar interferează cu viața socială
• nu există o motivație legată de greutate sau imagine corporală.

Evaluarea este făcută de o echipă multidisciplinară: medic pediatru/medic de familie, nutriționist și psiholog/psihiatru.

Tratamentul ARFID

Nu există un tratament standard unic, dar abordarea este multidisciplinară:

• Terapie cognitiv-comportamentală (CBT-AR) - ajută la reducerea fricilor și la introducerea treptată a alimentelor noi.
• Terapie nutrițională - plan alimentar personalizat pentru corectarea deficitelor.
• Intervenție medicală - suplimente de vitamine/minerale sau, în cazuri severe, alimentație asistată.
• Sprijin familial - părinții învață cum să gestioneze mesele fără presiune sau conflicte.

ARFID la copii vs. adulți

Deși este diagnosticat mai frecvent la copii, studiile arată că ARFID poate persista și la vârsta adultă.

Mulți adulți care suferă de această tulburare au o viață socială limitată, evită restaurantele și întâmpină dificultăți în menținerea unei alimentații sănătoase.