Un medicament administrat o singură dată pe zi ar putea deveni o alternativă la injecțiile zilnice cu insulină pentru anumite persoane cu diabet de tip 2.
Orforglipronul este un medicament oral administrat o dată pe zi, care acționează asupra receptorului GLP-1.
Într-un studiu cu 2.749 de persoane cu diabet de tip 2 și risc cardiovascular crescut, medicamentul a avut o siguranță cardiovasculară comparabilă cu insulina glargină.
Scăderea glicemiei și a greutății a fost mai mare cu orforglipron decât cu insulina glargină.
Tratamentul a provocat însă mult mai frecvent reacții adverse gastrointestinale, iar acestea au reprezentat și cel mai frecvent motiv pentru întreruperea tratamentului.
Rezultatele noului studiu ACHIEVE-4 au fost prezentate la reuniunea anuală a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), desfășurată la Milano între 28 septembrie și 2 octombrie, și publicate în revista The Lancet.
Cercetarea a urmărit să afle dacă orforglipronul, administrat zilnic sub formă de comprimat, este cel puțin la fel de sigur din punct de vedere cardiovascular precum insulina glargină la persoanele cu diabet de tip 2 care prezintă un risc cardiovascular crescut.
Rezultatele arată că medicamentul a îndeplinit criteriul statistic de non-inferioritate față de insulina glargină în ceea ce privește evenimentele cardiovasculare majore. În același timp, participanții care au primit orforglipron au obținut îmbunătățiri mai importante ale controlului glicemiei și greutății corporale.
Studiul a fost sponsorizat de Eli Lilly, compania care produce orforglipron.
Cercetarea a inclus 2.749 de adulți cu diabet de tip 2, supraponderalitate sau obezitate și risc cardiovascular crescut.
Participanții aveau hemoglobina glicată (HbA1c) între 7,0% și 10,5% și urmau deja tratament cu până la trei medicamente pentru scăderea glicemiei, printre care metformină, sulfoniluree și/sau inhibitori SGLT2.
Toți prezentau fie boală cardiovasculară confirmată, fie boală renală cronică.
Vârsta medie a participanților a fost de 63 de ani, valoarea medie a HbA1c a fost de 8,2%, iar indicele de masă corporală mediu a fost de 33 kg/m².
Participanții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri: 1.371 au primit orforglipron, iar 1.378 au primit insulină glargină.
Cercetătorii au urmărit apariția unor evenimente cardiovasculare majore, reunite sub denumirea MACE-4: deces cardiovascular, infarct miocardic non-fatal, accident vascular cerebral non-fatal sau spitalizare pentru angină instabilă.
După o perioadă mediană de urmărire de doi ani, un astfel de eveniment a apărut la 57 de persoane din grupul orforglipron și la 67 dintre cele tratate cu insulină glargină.
Orforglipronul a îndeplinit criteriul de non-inferioritate, ceea ce înseamnă că rezultatele studiului nu au indicat un risc cardiovascular excesiv comparativ cu insulina glargină.
Raportul de risc a fost cu 16% mai mic pentru orforglipron, însă această diferență nu a fost semnificativă statistic. Prin urmare, rezultatele nu demonstrează că orforglipronul reduce mai mult riscul cardiovascular decât insulina glargină.
Acolo unde diferențele dintre tratamente au fost mai evidente a fost controlul glicemiei și greutatea corporală.
La 52 de săptămâni, 65,7% dintre persoanele tratate cu orforglipron au ajuns la o HbA1c sub 7%, comparativ cu 46% dintre cele care au primit insulină glargină.
Pentru pragul de HbA1c de 6,5% sau mai mic, proporțiile au fost de 53,8%, respectiv 26,8%. De asemenea, 12,9% dintre participanții tratați cu orforglipron au ajuns la o HbA1c sub 5,7%, față de 2,1% dintre cei tratați cu insulină glargină.
Și în ceea ce privește greutatea corporală diferența a fost vizibilă.
63,1% dintre cei care au primit orforglipron au pierdut cel puțin 5% din greutate, comparativ cu 13,4% dintre cei tratați cu insulină glargină.
Pentru o scădere de cel puțin 10%, proporțiile au fost de 35,6% față de 4,4%, iar pentru cel puțin 15%, de 15,1% față de 1,3%.
Diferențele medii în ceea ce privește HbA1c și greutatea corporală s-au menținut pe parcursul celor 104 săptămâni de tratament.
Există însă și o diferență importantă în ceea ce privește reacțiile adverse.
Evenimentele gastrointestinale au fost raportate la 62,1% dintre participanții tratați cu orforglipron, față de 14,2% dintre cei care au primit insulină glargină.
Aceste reacții au fost și cel mai frecvent motiv pentru întreruperea tratamentului cu orforglipron.
Pe de altă parte, hipoglicemia semnificativă clinic sau severă, definită în studiu printr-o glicemie sub 54 mg/dL, a fost mai puțin frecventă în grupul orforglipron: 6,8%, comparativ cu 19,2% în grupul insulinei glargină.
Pe durata studiului au fost raportate 62 de decese: 19 în grupul orforglipron și 43 în grupul insulinei glargină. Cu excepția unui singur caz din grupul insulinei glargină, decesele nu au fost considerate legate de tratament.
Orforglipronul este un agonist oral, nepeptidic al receptorului GLP-1.
Spre deosebire de insulina glargină, care este administrată prin injecție și oferă organismului insulină cu acțiune prelungită, orforglipronul acționează asupra receptorului GLP-1.
Medicamentul a fost aprobat pentru tratamentul obezității în SUA în aprilie 2026 și în Marea Britanie în august 2026, potrivit informațiilor prezentate de autorii studiului.
Agoniștii GLP-1 sunt deja utilizați în tratamentul diabetului de tip 2 și al obezității, însă o parte dintre medicamentele din această categorie sunt administrate injectabil. Orforglipronul este diferit deoarece este o moleculă mică, nepeptidică, care poate fi administrată pe cale orală.
Autorii studiului, printre care se numără dr. Klara Klein, directoarea Unității de Cercetare Clinică în Endocrinologie, Diabet și Obezitate de la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill, consideră că rezultatele susțin utilizarea orforglipronului ca potențială opțiune orală, administrată o dată pe zi, pentru persoanele cu diabet de tip 2.
„Studiul ACHIEVE-4 a reafirmat siguranța orforglipronului, demonstrând în același timp îmbunătățiri semnificative din punct de vedere clinic în ceea ce privește controlul glicemiei și greutatea corporală”, a declarat Klein.
Ea subliniază și un alt avantaj al medicamentului: administrarea orală o singură dată pe zi, fără restricții legate de post sau de consumul de apă, aspect care ar putea facilita administrarea tratamentului pentru unii pacienți.
Cercetătorii spun, de asemenea, că rezultatele sugerează posibile beneficii asupra unor markeri ai funcției și leziunilor renale, însă aceste rezultate trebuie interpretate în contextul întregului program de cercetare.
Important este că studiul nu arată că insulina glargină ar trebui înlocuită în mod automat. El arată că, în populația analizată, orforglipronul a avut o siguranță cardiovasculară comparabilă și a produs beneficii mai mari asupra glicemiei și greutății, dar cu prețul unei frecvențe mai mari a reacțiilor adverse gastrointestinale.
Rezultatele provin dintr-un studiu sponsorizat de producător și se referă la pacienți cu caracteristici specifice, astfel că alegerea tratamentului rămâne una care trebuie făcută individual, împreună cu medicul.
Studiul: Cardiovascular safety of orforglipron versus insulin glargine in adults with type 2 diabetes at increased cardiovascular risk (ACHIEVE-4), The Lancet, 2026. DOI: 10.1016/S0140-6736(26)01865-9.
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.