Record de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină din Focșani, înainte de Crăciun
De trei ori mai multe persoane decât de obicei s-au prezentat luni la Centrul de Transfuzie Sanguină din Focșani ca să doneze sânge.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a cerut demiterea directorului de îngrijiri de la Clinica de Hematologie din Craiova, ca urmare a reclamației făcute pacienți.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat joi, 4 martie, într-o informare de presă că i s-a dat Clinicii de Hematologie din Craiova termen o lună de zile să remedieze neconformităţile majore constatate.
„Sorina Pintea a discutat cu autorităţile locale despre situaţia constatată, la faţa locului, de inspectorii sanitari şi propunerea ministrului este ca directorul de îngrijiri să fie demis, pentru că în atribuţiile acestuia intra remedierea deficienţelor", a precizat Oana Grigore, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, activitatea la Clinica de Hematologie din Craiova nu este suspendată. O echipă de inspectori de la Ministerului Sănătăţii a mers la Clinica de Hematologie din Craiova ca să verifice situaţia reclamată de pacienţi.
„Din păcate, nu am reuşit noi să ajungem în toate spitalele din ţară, iar, pe de altă parte, am avut în această perioadă controlul încrucişat, care, de altfel, a fost şi la Ploieşti. (...) Prin urmare, vedem acum cu adevărat ce se întâmplă în unele spitale şi, bineînţeles, că vom lua măsurile cele mai drastice. Am văzut şi eu imaginile (...) şi nu numai. Inspecţia va merge la Craiova, dar este şi la Deva, pentru că şi acolo am identificat nişte probeleme, iar eu personal voi merge în spitalele din ţară pentru a putea vedea exact cum se desfăşoară furnizarea actului medical", declara, miercuri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
De trei ori mai multe persoane decât de obicei s-au prezentat luni la Centrul de Transfuzie Sanguină din Focșani ca să doneze sânge.
Primele persoane vindecate de COVID-19 care vor dona plasmă pentru salvarea altor pacienți sunt cadre medicale!
Un proiect de procedură și un ghid pentru prevenirea trombozei va fi elaborat după ultima dezbatere pe tema înțelegerii acestei afecțiuni.
Anemia Biermer: cum se manifestă și ce tratamente există? Care este rolul Vitaminei B12 și ce este testul Schilling?
Terapiile inovative își fac loc și în marile centre universitare din țară. Ce beneficii aduc pentru pacienți.
Cum știi dacă ai trombocitopenie, sau număr scăzut de trombocite. Află care sunt simptomele și ce presupune diagnosticul.
Sângerarea nazală: care sunt cauzele și ce trebuie făcut atunci când apare?
Importanța hemoglobinei în sânge. Află care sunt simptomele unui nivel scăzut de globule roșii și cum se tratează.
Medicul Horia Bumbea a vorbit despre anticorpii monoclonali și despre cazurile de leucemie și mielom diagnosticate anual în România.