Antidepresivele pot accelera declinul cognitiv la pacienții cu demență
Medicamentul care este prescris frecvent persoanelor cu demență afectează mai rău creierul și accelerează declinul cognitiv.
Folosind o tomografie cu emisie de pozitroni (PET) pentru a vedea nivelurile de activare microglială, cercetătorii germani au fost în măsura să prezică mai bine progresia bolii decât cu imagistica depozitelor de beta-amiloid, arată un studiu publicat în numărul din aprilie al Jurnalului de Medicină Nucleară (the Journal of Nuclear Medicine).
Modificările creierului sunt distinctive pentru cei cu boala Alzheimer și includ acumularea de plăci beta-amiloid. Când celulele microgliale din sistemul nervos central recunosc prezența plăcilor beta-amiloid, ele produc o reacție inflamatorie în creier.
„Proteina translocator 18 kD (TSPO) este foarte exprimată în microglia activă, ceea ce o face un biomarker valoros pentru a evalua inflamația creierului", a explicat dr. Matthias Brendel, de la Universitatea Ludwig-Maximilians din München, Germania.
„În studiul nostru, am utilizat imagistica TSPO-PET pentru a determina dacă activarea microglială a avut o influență asupra rezultatelor cognitive ale unui model de amiloid la șoarece".
„Acest studiu ofera prima dovadă că nivelul de activare microglială ar putea fi un predictor mult mai bun de performanță cognitivă curentă și viitoare decât nivelurile de beta-amiloid", a remarcat Brendel.
„Ținând cont de limitările modelelor realizate la șoareci, ar putea fi esențial să se modifice starea de activare microglială a individului pentru a ameliora declinul cognitiv, în viitor. Credem că o activare echilibrată a microgliilor este esențială pentru prevenirea insuficienței cognitive", a notat acesta.
Medicamentul care este prescris frecvent persoanelor cu demență afectează mai rău creierul și accelerează declinul cognitiv.
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Lucrul care îți topește creierul fără să îți dai seama. Cea mai mare greșeală pe care o faci. Nimic nu te mai salvează.
De ce ne blocăm de spate. Ce semnal ne transmite, de fapt, organismul când apare contractura musculară.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
Semnul simplu care indică revenirea din comă. Ce se întâmplă în creierul pacienților. Care este semnalul cheie.
Cea mai banală infecție care îți devorează creierul. Duce la Alzheimer.
Aceasta este cantitatea de alcool care îți devastează creierul. Este mult mai puțină decât ai crede.
Acest lucru îți devastează creierul, iar dacă locuiești în zona ASTA, ești cel mai expus.
Consumul de ceai este asociat cu demența. Există un ingredient nociv care îți devastează creierul iremediabil.
Acest test simplu depistează demența cu mult timp înainte ca primele simptome să fie evidente.
Acesta este considerat, de fapt, a fi primul semn al bolii Alzheimer. Apare cu ani de zile înainte de pierderea memoriei.