Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Cercetători din Israel au dezvoltat o nouă tehnologie care este capabilă să transfere direct în creier, prin intermediul unor cipuri din silicon, cantităţi microscopice de medicamente create împotriva maladiei Alzheimer, au anunţat duminică reprezentanţii Technion (Institutul Tehnologic Israelian).
Aceste cipuri nanometrice din silicon eliberează o proteină esenţială ce ar putea inhiba dezvoltarea bolii Alzheimer. Noul studiu, realizat de cercetători de la Technion şi Universitatea Bar-Ilan, a fost publicat în revista Small.
Maladia Alzheimer este caracterizată prin pierderi de memorie, tulburări de vorbire, probleme de orientare spaţială şi deteriorarea abilităţilor motorii. Această boală, care afectează cu precădere persoanele vârstnice, reprezintă o degenerare a celulelor cerebrale, cauzată în principal de acumulări de mase proteice în ţesuturile creierului, care ucid grupuri de neuroni şi afectează mecanisme esenţiale pentru funcţionarea creierului, potrivit agerpres.ro.
O proteină specifică inhibă procesul de deteriorare a acelor mecanisme, însă inserarea proteinelor în zonele-ţintă din creier nu este deloc o procedură simplă, deoarece medicamentul respectiv trebuie să treacă de bariera hematoencefalică - bariera fiziologică între sistemul sanguin și sistemul nervos central, care servește la menținerea unei homeostaze constante în creier și are rolul de filtru pentru a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge.
Acea barieră, care protejează sistemul nervos central de bacterii şi substanţe chimice dăunătoare, împiedică şi trecerea medicamentelor din fluxul sangvin în creier.
Soluţia dezvoltată de cercetătorii israelieni inserează acea proteină în creier şi o eliberează asupra ţesuturilor-ţintă folosind cipuri speciale, care au o structură nanometrică poroasă, fapt ce le permite să fie încărcate cu cantităţi mari din acea proteină.
Cipul este inserat în creier printr-o procedură de implant sau proteina este lansată direct spre zonele-ţintă sub forma unor particule minuscule încărcate cu un fel de "pistol cu gene", un sistem ce eliberează rapid în creier particule metalice acoperite cu acele molecule proteice.
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
De ce ne e poftă de ceva dulce. Ce semnal transmite, de fapt, creierul.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Medicamentul care este prescris frecvent persoanelor cu demență afectează mai rău creierul și accelerează declinul cognitiv.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Riscul uriaș cu care se confruntă cardiacii. Boala fără vindecare pe care o pot dezvola.
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Lucrul care îți topește creierul fără să îți dai seama. Cea mai mare greșeală pe care o faci. Nimic nu te mai salvează.
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Simptomul repetitiv care poate fi un semn de demență. Apare cu ani înainte de pierderea memoriei.