Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Noi cercetări efectuate de oamenii de știință de la Universitatea din California - Riverside indică faptul că cheia înțelegerii bolii Alzheimer ar putea sta în proteinele „tau” care alcătuiesc aceste încurcături, găsite în creierul pacienților cu demență.
Medicii determină în general că un pacient are Alzheimer sau demență dacă găsesc atât plăci cerebrale, cât și încurcături în interiorul celulelor materiei cenușii. Dar studiile care sugerează că o cincime dintre persoanele cu plăci cerebrale nu suferă de demență i-au determinat pe cercetătorii UCR să analizeze mai atent proteina tau, puțin studiată, în încercarea de a înțelege de ce se încurcă și se depune în acest fel.
Explicând studiul, profesorul de chimie la UCR, Ryan Julian, a comparat izomerii, cu mâinile umane.
„Mâinile sunt izomeri una alteia, imagini în oglindă, dar nu copii exacte. Chiar și izomerii pot prezenta o preferință pentru dreapta sau stânga”, a spus Julian.
În timp ce proteinele din ADN-ul organismelor vii sunt în mod normal alcătuite complet din aminoacizi „stângaci”, proteinele tau găsite la pacienții cu demență erau „dreptace”, ceea ce este neobișnuit. În plus, proteinele tau din mostrele de creier studiate de UCR – donate de persoane care aveau acumulări de placă, dar fără simptome de demență – au fost doar „stângace”.
„Dacă încerci să-ți pui o mănușă de dreapta pe mâna stângă, nu funcționează prea bine”, a spus Julian. „Este o problemă similară în biologie; moleculele nu funcționează așa cum ar trebui, după un timp, deoarece o mănușă pentru stângaci se poate transforma într-o mănușă pentru dreptaci care nu se potrivește.”
Această revelație microscopică ar putea avea implicații uriașe pentru cercetarea Alzheimer, deoarece profesorul Julian și echipa sa se pregătesc să studieze cum și de ce creierul pacienților cu demență nu „elimină” proteinele tau defecte la fel de repede ca de obicei.
Această descoperire ar putea sta la baza găsirii unor noi tratamente pentru această boală devastatoare.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Obiceiul relaxant care poate provoca AVC. Ce să nu mai faci niciodată.
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC.
De ce ne blocăm de spate. Ce semnal ne transmite, de fapt, organismul când apare contractura musculară.
Acesta este cel mai rău lucru pentru creier. Îl macină în totalitate.
Această terapie ameliorează semnificativ simptomele pacienților cu Alzheimer. Medicii susțin că toți pacienții văd efecte benefice.
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Acest test simplu depistează demența cu mult timp înainte ca primele simptome să fie evidente.
Un test de sânge simplu ar putea prezice demența cu ani înainte de apariția simptomelor. Are o precizie de 90%.
Simptomul repetitiv care poate fi un semn de demență. Apare cu ani înainte de pierderea memoriei.
Boala Alzheimer este legată de creier. Acum, medicii vin cu o nouă ipoteză care schimbă tot ce se știa despre boala care macină creierul.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Un test rapid de 15 minute ar putea îmbunătăți șansele pacienților cu AVC de a evita leziunile cerebrale.