Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC.
„Am reușit să salvăm viața unei adolescente de 15 ani, după ce întâmplător i-am descoperit o tumoră cerebrală destul de gravă. Copilul a ajuns în Spitalul de Neurochirurgie din Iași în urma unui accident rutier pentru a efectua un control medical.
Pe parcursul zilei de investigații s-a descoperit faptul că adolescenta de 15 ani suferea de o tumoră cerebrală destul de avansată. În termeni medicali vorbim despre un astrocitom de gradul III, care face parte din categoria glioamelor și poate suferi transformări până la gradul IV, când deja vorbim despre glioblastom. Intervenția chirurgicală cu rezecție maximală este singura șansă la viață în asemenea cazuri.
În urma intervenției chirurgicale, împreună cu echipa medicală am reușit să eliminăm tumora cerebrală de aproximativ 2 cm și am îndepărtat un chist, o cămașă de lichid de doi cm. Operația a durat mai bine de trei ore și a fost un succes.
Să poți să salvezi viața unui copil este un dar dat de la Dumnezeu, dar și unul dintre motivele pentru care m-am dedicat meseriei de neurochirurg. Iar atunci când vezi un părinte disperat, dar și dezorientat cu un copil diagnosticat cu o boală gravă, ca medic faci tot ce îți stă în putință.
Am reușit să reunim o echipă extraordinară de specialiști și să creștem, în mod semnificativ dotările spitalului, iar acum suntem în linie dreaptă către atingerea excelenței în neurochirurgie.
Urmează să putem oferi pacienților noștri tratamente fără bisturiu, fără zgomot și fără durere.
Vom putea interveni cu precizie și ușurință asupra leziunilor adânci, greu accesibile, care pun în pericol viața pacienților.
Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife este un proiect care a devenit realitate și are ca scop salvarea de vieți omenești.
Tehnica de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife, dar și aparatura performantă va face ca tratamentul pe creier să fie unul facil, acționând cu precizie doar în zona afectată a creierului, protejând structura din jur.
Vorbim despre cea mai performantă procedură minim invazivă care se face într-o singură sesiune, fără a interveni cu bisturiu, iar pacientul nu simte durere. Mai mult decât atât pacientul este externat în acceași zi a intervenției.
Echipa medicală a fost formată din: Șef Lucrări, Doctor în Neurochirurgie Lucian EVA, medic primar neurochirug, Specialist neurochirurgie: dr. Cosmin APETREI, Medic rezident neurochirurg: dr. Răzvan BUGA, Medic rezident neurochirurg: dr. Ioana STIRBAN, As. Instrumentist: Mariana RĂILEANU, Bioinginer: Vlad DAFINESCU, Anestezist: dr. Nina STRATICIUC și Asistentă: Petronela GALEȘ”, se arată pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.
Trei semne care ar putea însemna că ești la o săptămână distanță de un AVC.
Un simplu examen ocular ar putea deveni cheia diagnosticării bolii Parkinson înainte de apariția simptomelor motorii.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.
Acesta este cel mai rău lucru pentru creier. Îl macină în totalitate.
Lipsa acestei vitamine îți afectează grav creierul. Duce la tulburări neurologice. Crește inflamația creierului.
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.