Neuralink-ul lui Elon Musk a făcut o maimuță să joace un joc video folosindu-și doar creierul. VIDEO

Maimuța are implantate în creier două cip-uri create de Neuralink, compania lui Elon Musk. Foto: Neuralink

Maimuța, care este un macac mascul în vârstă de nouă ani, numit Pager, are un dispozitiv Neuralink implantat în ambele părți ale creierului său, potrivit unui videoclip postat vineri de companie pe YouTube.

Neuralink dezvoltă cipuri implantabile compatibile Bluetooth care pot comunica cu computerele printr-un receptor mic și a testat anterior tehnologia la porci.

„A învățat să interacționeze cu un computer pentru un smoothie gustos de banane care-i este livrat printr-un pai”, spune naratorul din videoclip în timp ce Pager deplasează un cursor pe ecran folosind un joystick.

Cele două dispozitive Neuralink înregistrează activitatea creierului prin intermediul a peste 2.000 de electrozi mici implantați în cortexul motor al lui Pager, zonă din creier care controlează mișcările mâinilor și brațelor, potrivit videoclipului.

Neuralink transmite informațiile din neuronii maimuței într-un decodor, care poate fi apoi utilizat pentru a prezice mișcările intenționate ale mâinilor lui Pager și pentru a modela relația dintre activitatea creierului și mișcările joystick-ului.

După o scurtă perioadă de calibrare, cip-ul poate fi utilizat pentru a muta cursorul, în loc ca Pager să manipuleze joystick-ul. Apoi joystick-ul este deconectat și Pager deplasează cursorul folosind doar creierul său. 

 

Articole similare

Amorțelile care anunță o problemă neurologică

06 oct 2025, 14:28
Amorțelile nu trebuie ignorate dacă revin des, persistă sau sunt însoțite de alte simptome. Corpul transmite prin ele un semnal că ceva nu funcționează corect în sistemul nervos sau vascular.

Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer

21 sep 2025, 15:36
Șase adevăruri cutremurătoare despre Alzheimer. Această boală devastatoare ascunde secrete surprinzătoare despre cine este afectat, cum se dezvoltă și ce putem face înainte să fie prea...