Ideea că oamenii mor de "bătrânețe" este una dintre cele mai răspândite explicații, dar și una dintre cele mai inexacte. Datele din mii de autopsii arată clar că și chiar și la vârste extreme, moartea are întotdeauna o cauză medicală precisă. Un nou review semnat de cercetătorii Maryam Keshavarz și Dan Ehninger, de la Centrul German pentru Boli Neurodegenerative, pune sub semnul întrebării fundamentele pe care s-a construit cercetarea modernă asupra îmbătrânirii.
Analiza a 2.410 autopsii arată că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la oameni, indiferent de vârstă. Informațiile sunt clare:
În rândul persoanelor de peste 85 de ani care au murit subit în afara spitalului, 77% dintre decese au fost cauzate de evenimente cardiovasculare. Chiar și la centenari considerați sănătoși cu puțin timp înainte de moarte, autopsiile au indicat cauze concrete: 68% boli cardiovasculare, 25% insuficiență respiratorie, restul alte deficiențe de organ. Niciun caz nu a avut drept cauză "bătrânețea".
Modelul se repetă în lumea animală, dar cu diferențe majore între specii. La primate, inclusiv la macacii rhesus, peste 60% dintre decese au legătură cu bolile cardiovasculare. La rozătoare, situația se schimbă radical.
La șoareci, cancerul provoacă între 84% și 89% dintre decese. Restricția calorică și tratamentele cu rapamicină reduc procentul, dar nu schimbă cauza principală. Șoarecii mor tot de cancer, doar mai târziu. La șobolani, tumorile explică aproximativ 63% dintre decese, iar la câini, aproape jumătate.
La insecte și viermi, cauzele sunt complet diferite: muștele mor din cauza colapsului intestinal, iar nematozii din cauza infecțiilor faringiene sau a atrofiei musculare. Fiecare specie are propriul "punct slab".
Atunci când un medicament prelungește viața unui șoarece prin prevenirea cancerului, nu înseamnă automat că încetinește îmbătrânirea. Înseamnă doar că amână boala care, în mod normal, ucide acel animal. Cum oamenii mor în principal din cauza bolilor cardiovasculare, strategiile anti-cancer eficiente la șoareci pot avea un impact limitat asupra longevității umane.
Această diferență fundamentală ridică semne de întrebare serioase asupra modului în care sunt interpretate rezultatele din cercetarea anti-aging.
Conceptul "semnele distinctive ale îmbătrânirii", introdus în 2013 și extins în 2023, a devenit un pilon al cercetării asupra îmbătrânirii. El descrie modificări celulare considerate responsabile de declinul biologic. Totuși, analiza realizată de Keshavarz și Ehninger scoate la iveală o problemă majoră.
Între 57% și 100% dintre studiile care susțin aceste semne au testat intervențiile exclusiv pe animale bătrâne. Fără comparații cu animale tinere, nu se poate stabili dacă tratamentele încetinesc îmbătrânirea sau doar îmbunătățesc funcțiile organismului, indiferent de vârstă.
În studiile care au inclus și animale tinere, 72% dintre trăsăturile analizate au arătat îmbunătățiri similare la ambele grupe de vârstă. Rezultatul indică efecte generale asupra sănătății, nu modificări ale ritmului de îmbătrânire.
Rapamicina și postul intermitent sunt considerate exemple de succes în cercetarea longevității. Ele prelungesc viața șoarecilor în mod constant. Analizele detaliate arată însă că majoritatea efectelor apar ca schimbări de bază ale fiziologiei, nu ca încetiniri ale proceselor dependente de vârstă.
Un studiu din 2022, care a analizat 180 de trăsături sensibile la vârstă, a arătat că 81% dintre acestea s-au modificat la fel sau mai mult la animalele tinere decât la cele bătrâne. Șoarecii tratați au murit tot de cancer, doar la o vârstă mai înaintată. Intervențiile au amânat bolile, nu le-au eliminat.
Ceasurile biologice bazate pe metilarea ADN sunt extrem de populare și oferă predicții bune privind riscul de boală sau deces. Problema este alta: ele nu explică de ce are loc îmbătrânirea.
Un studiu din 2024, care a folosit randomizarea mendeliană, a arătat că aceste teste nu sunt îmbogățite în mod semnificativ cu markeri implicați cauzal în îmbătrânire. Ele seamănă mai degrabă cu evaluarea ridurilor pentru estimarea vârstei, nu cu înțelegerea proceselor biologice care le produc.
Autorii nu resping valoarea cercetării actuale, dar cer o interpretare mai riguroasă a rezultatelor. Ei propun:
Cea mai incomodă concluzie este și cea mai importantă. După decenii de studii, mecanismele care fac organismele tot mai vulnerabile odată cu vârsta rămân insuficient înțelese.