Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
Radioterapia, deși este o linie principală de atac în cancer, nu are aceeași vizibilitate pe care o au chimioterapia sau, mai nou, imunoterapia. Asta în condițiile în care în ultimii 15 tehnica a evoluat explozv, ajungându-se acum la tratamente de foarte mare rafinețe.
„Așa s-a pornit din anii 90. Toată lumea știe că oncologie înseamnă chimioterapie și chirurgie oncologică. Dar radioterapia, care este o specialitate mai nouă, este destul de puțin cunoscută în România, din păcate, și destul de puțin dezvoltată. Dacă ținem cont de datele publicate de The Lancet (jurnal medical britanic de specialitate, n.r.) acum câțiva ani, noi avem un deficit de 75% de aparatură. Nu mai vorbesc de resurse umane. Pentru că îți trebuie oameni", a explicat Dr. Laurențiu Bujor, medic primar radioterapie, medic specialist oncologie medicală și directorul medical al Centrului Oncologic Sanador, EXCLUSIV la Interviurile DC NEWS și DC MEDICAL.
Mai mult decât atât, spune specialistul, acest deficit se referă numai la numere brute, „nu la calitatea echipamentelor, la vechimea lor, etc. Sunt foarte mulți parametri de luat în considerare".
„Într-adevăr, radioterapia – eu sunt un avocat al acestei specialități – s-a dezvoltat în ultimii 15 ani cel mai mult dintre toate specialitățile medicale, așa este considerată. La orice congres din SUA cu asta se începe. (...) Pentru că s-a plecat de la o radioterapie făcută extrem de empiric, și unidimensional aproape, cu doze care se calculau într-un punct, și acum vorbim de radioterapie 4D. Multă lume nici nu știe ce înseamnă 4D", a arătat Dr. Laurențiu Bujor.
Asta înseamnă că, de fapt, doza de radiații a ajuns să poată fi atât de bine calibrată și direcționată încât atinge exact tumora, fără să afecteze țesuturile sănătoase din jur. Altfel spus, poți trata cancerul cu exact doza de radiații de care e nevoie, fără să-ți mai faci probleme că afectezi tot corpul.
Dr. Laurențiu Bujor: „Discuția este foarte lungă, pentru că tendința actuală este de a folosi doze mai mari pe ședință. Paradigmele clasice s-au cam perimat. Deci, putem să ajungem chiar la o doză de 10 ori mai mare decât cea clasică, însă avem posibilitatea de a ținti foarte bine tumora. Acesta este marele avantaj. 4D-ul asta înseamnă! Tumora este urmărită în timp și este țintită atunci când se află în calea fascicolului. Când nu mai este, se oprește aparatul. Deci, asta ar fi 4D, în mare spus".
Bineînțeles, această procedură nu e așa simplă cum pare a fi când o descrii. Ea presupune „să poți să planifici acest tip de terapie și să poți să-l realizezi, ceea ce nu e puțin lucru. Înseamnă echipamente foarte costisitoare", explică specialistul.
În timp ce sistemul sanitar de stat – unde se fac foarte greu și rar investiții - a rămas poate chiar cu zeci de ani în urma evoluției tehnicii medicale, sistemul privat de sănătate a ținut pasul cu progresele din radioterapie.
Dr. Laurențiu Bujor: „Privatul are marele avantaj de a fi flexibil și de a putea să vină cu ce e mai nou în domeniu. Probabil că și datorită concurenței. Mulți pacienți mă întreabă „domnule, aveți aparatele cele mai noi?" Pentru că ei caută calitate!"
În această complementaritate stat-sistem privat care funcționează în radioterapie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează tratamentele făcute la privat. Însă, doar puțini dintre bolnavii care au nevoie de acest tratament ajung să-l și facă, din cauza deficitului de centre medicale dedicate.
Dr. Laurențiu Bujor: „Dacă mă întrebați dacă există nevoie de radioterapie, răspunsul e da! Și este demonstrat în cifre, peste 50% dintre pacienții oncologi au nevoie de radioterapie la un moment dat în evoluția bolii lor. Peste 50! În aproape toate patologiile maligne. Mi-e greu să le enumăr, pentru că sunt puține care nu beneficiază. Cum noi avem un deficit de 75%, asta înseamnă că un bolnav din 4 face un tratament".
Care sunt cele mai răspândite tipuri de cancer la care se pretează radioterapie, vezi în video:
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
Danemarca vrea să scape de cancerul de col uterin până în 2040. La ce s-au gândit și cum vor să facă asta.
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
Cum poate inteligența artificială să identifice femeile cu risc de cancer de sân, cu mult timp înainte de diagnosticare.
Carnea consumată frecvent care duce la CANCER. Îți afectează stomacul și crește riscul de deces. Crește riscul cu 27%.
Această combinație extrem de comună menține celulele canceroase într-o stare latentă și nu le permite să se dezvolte.
Un simplu test poate preveni unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. "E mai puțină durere, mai puțin stres, mai puțină implicare emoțională".
Terapia care vindecă cel mai agresiv tip de cancer. Oferă o supraviețuire de peste 18 ani.
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Această proteină joacă un rol esențial în menținerea unei stări de inactivitate a celulelor canceroase.
Cancerul de sân ucide tot mai puține femei tinere. Scădere uimitoare a mortalității doar într-un singur deceniu!
De ce apare leucemia la tot mai mulți tineri? Care sunt cauzele și simptomele. Semnele care transmit un semnal de alarmă.
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.