Un oncolog avertizează că durerea de cap care nu dispare după un analgezic este un simptom al cancerului
Acesta este semnul cancerului cerebral. "Durerile sunt mai severe dimineața sau seara".
Dr. Raluca Mititelu este Șeful Laboratorului de Medicină Nucleară, Delegat Național la Asociația Europeană de Medicină Nucleară, președintele Societății Române de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară din România. Invitată la Interviurile DC Medical, ea a vorbit despre Medicina Nucleară, o ramură mai puțin cunoscută, dar care permite diagnostic și tratament cu ajutorul unor dispozitive performante.
„Într-adevăr, nu se vorbește foarte mult despre această specialitate a medicinei și, din păcate, foarte mulți aflăm despre ea numai când avem nevoie. Medicina nucleară este o specialitate care permite diagnostic și tratament cu ajutorul izotopilor radioactivi. Ce înseamnă diagnostic? Înseamnă imagistică medicală. Vizualizarea unui anumit proces metablic, organ, țesut, după administrarea unor izotopi radioactivi care, desigur au tropism pentru țesutul respectiv sau procesul metabolic respectiv”, explică ea.
Pe de altă parte, mai spune medicul, ramura medicinei are și o componentă terapeutică: „Putem și avem și o componentă terapeutică în această specialitate, pentru că există izotopi radioactivi cu energie mare, dar cu parcurs foarte mic și care au capabiltatea să trateze anumite boli, dacă, desigur, substratul respectiv fixează așa ceva”, mai spune ea.
Acest tip de imagistică poate fi util în mai multe patologii, componenta terapeutică fiind cunoscută chiar mai mult. „Chiar dacă oamenii n-au știut că este vorba de medicină nucleară, dar de ion radioactiv în patologia tiroidiană pentru tratament, foarte mulți au auzit”, completează medicul.
Partea de imagisitică reprezintă cam 80% din această specialitate, mai arată Raluca Mititelu, cu toate că partea terapeutică ar putea ajunge să „egaleze” partea de imagistică. „Mult mai mult folosim acești izotopi la imagistică, însă partea de terapie este «pe val» și s-ar putea în câțiva ani - 10, 20 de ani - să vorbim de o egalizare a acestei ponderi.
Imagistica este de mare ajutor în foarte multe diagnostice și stadializarea unor multe forme de cancer. „Nu neapărat la diagnosticul inițal, dar este foarte util din punct de vedere al medicului care conduce terapia: să știm dacă există o extindere, cât de mare este, dacă a ajuns și la alte organe sau nu”, mai arată medicul.
Pe de altă parte, implicațiile terapeutice sunt majore. „Una este să știi dacă operezi, sau ce tratament dai, dacă e imunoterapie, dacă e chimioterapie, dacă și ce fel de medicație este necesară, dacă este necesară radioterapia și așa mai departe. Sigur, nu putem egala și nu putem concura cu diagnosticul histopatologic, până la urmă, indiferent cât sunt de performante aparatele; diagnosticul trebuie confirmat. Orice metodă în practica medicală se confirmă cu o altă metodă. Nu putem înlocui niciodată microscopul, dar este foarte util să știm de unde pornim, pentru că anumite forme histologice fixează unii radionuclizi, altele - alții. Și atunci, trebuie să știm în ce anume și ce indicație avem, ca să putem aplica aceste metode”, mai arată ea.
Partea de terapie este o parte separată a specialității medicale și reprezintă, deocamdată, un procentaj destul de mic din punct de vedere al numărului de proceduri care se efectuează. „Numărul de proceduri-diagnostice este mult mai mare. La noi în spital se efectuează proceduri diagnostice. Există câteva centre la nivel național și sunt și la nivel internațional centre în care se administrează acești izotopi, pentru tratarea anumitor boli. Cei mai mult utilizați și cei care sunt intrați în practica uzuală și de foarte multă vreme este iodul radioactiv. Dar sunt în curs de acreditare și alții, dar asta este «medicina viitorului», ca să zicem așa, «următorul proiect»”, mai arată medicul.
Potrivit acesteia, diagnosticul imagistic în țara noastră este la nivel european, cel puțin din punct de vedere al aparaturii performante. „Cel puțin din punctul de vedere al echipamentelor, suntem la nivelul colegilor noștri din afara țării, dar mai avem niște probleme apropo de radio-farmaceutice, pentru că nu sunt toate disponibile, dar nu e vorba că nu sunt la nivelul spitalului, ci că nu sunt acreditate în țara noastră. Vorbim de radioizotopi, aceștia au un timp de înjumătățire scurt, deci se dezintegrează destul de repede, și atunci este necesar ca tot acest lanț de producție, transport, livrare să fie extrem de bine pus la punct, dar și destul de aproape”, mai arată ea.
Producția națională a unor produse necesare în medicina nucleară ar fi, din acest motiv, o necesitate, este de părere medicul, cel puțin la acelea dintre ele la care este posibilă producerea lor în țară.
Acesta este semnul cancerului cerebral. "Durerile sunt mai severe dimineața sau seara".
Această proteină joacă un rol esențial în menținerea unei stări de inactivitate a celulelor canceroase.
La vârsta a doua, prevenția cancerului devine o prioritate. E important să nu vă bazați pe mituri, ci pe informații validate științific.
Acest cancer ucide din ce în ce mai multe persoane. Statisticile arată că rata mortalității este în creștere alarmantă.
Testul simplu care detectează cancerul. Depistează 92% din cancerele agresive și nu mai sunt necesare biopsiile.
Această terapie omoară celulele canceroase. E văzută ca o armă care elimină și cele mai mici celule bolnave.
Cel mai banal semn al cancerului. Apare după ce ai mâncat. Și nu este vorba de balonare.
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Acest semn banal îți arată dacă ești predispus la cancer. Dacă vezi ASTA, riscul de cancer crește cu 25%.
Nu trebuie să tai sânul ca să învingi cancerul. Radioterapia, soluția care schimbă vieți.
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
Un nou studiu revoluționar arată că un obicei banal poate reduce semnificativ riscul de recidivă a cancerului de colon.
Acest semn al cancerului care apare noaptea este adesea ignorat. Numai că este un simptom al unui cancer supranumit ucigașul tăcut.
Conform unui studiu, pacientele mai în vârstă cu cancer mamar care utilizează cremă cu estrogen trăiesc mai mult.