Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
Prof dr Adrian Bot este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, iar în 1994 a emigrat în SUA, unde și-a luat doctoratul în medicină și științe biomedicale, la New York University – Mount Sinai School of Medicine. Între anii 1998-2002 a lucrat în San Diego, la unul dintre cele mai mari centre de biotehnologie.
Între 2002 şi 2011, Adrian Bot şi-a continuat cariera, în regiunea Los Angeles, la compania MannKind Corporation, unde a ajuns vicepreședinte, conducând Diviia de cercetare și dezvoltare de noi vaccinuri împotriva cancerului.
După 2011, a fost cooptat ca vicepreședinte pentru medicină translațională în conducerea Kite Pharma, din Los Angeles (parte a companiei Gilead), care a dezvoltat o tehnologie superioară de programare genetică a sistemului imunitar.
Acest tratament are rezultate incredibile în leucemie, unul din doi pacienți fiind vindecați după o singură ședință.
În 2017, când tratamentul cu celule îmbunătățite genetic a fost aprobat de FDA, fotografia profesorului dr Adrian Bot a fost afișată în celebra piață Time Square din New York, iar în noiembrie 2018, a primit prestigiosul premiu Galien, care este echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în America.
El a fost prezent, săptămâna aceasta, la lucrările conferinței de leadership organizate de Aspen Institute Romania. Iată ce a povestit:
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
Danemarca vrea să scape de cancerul de col uterin până în 2040. La ce s-au gândit și cum vor să facă asta.
Un simptom al cancerului a fost confundat cu menopauza. Diagnosticul a arătat un cancer agresiv în stadiul 4.
Carnea consumată frecvent care duce la CANCER. Îți afectează stomacul și crește riscul de deces. Crește riscul cu 27%.
Tratamentul care înfometează cancerul. Duce la eliminarea celulelor canceroase.
Testul simplu care detectează cancerul. Depistează 92% din cancerele agresive și nu mai sunt necesare biopsiile.
Această terapie omoară celulele canceroase. E văzută ca o armă care elimină și cele mai mici celule bolnave.
Terapia care vindecă cel mai agresiv tip de cancer. Oferă o supraviețuire de peste 18 ani.
Află care sunt cele mai periculoase stadii ale cancerului pulmonar și de ce majoritatea pacienților ajung prea târziu la medic.
Cancerul de sân ucide tot mai puține femei tinere. Scădere uimitoare a mortalității doar într-un singur deceniu!
Această combinație extrem de comună menține celulele canceroase într-o stare latentă și nu le permite să se dezvolte.