Care e diferența între luxație și entorsă. Ce se întâmplă dacă tratezi incorect o entorsă. Dr. Codrin Huszar: Simți că îți fuge glezna
Care e diferența între luxație și entorsă și ce se întâmplă dacă tratezi incorect o entorsă.
În prezent, cercetările desfășurate la nivel internațional ne arată că protezele de șold și cele de genunchi au devenit cele mai utilizate dispozitive ortopedice la nivel mondial. În același timp, peste 90% din intervențiile de protezare a șoldului au loc la pacienți care au cel puțin 50 de ani. Iar estimările pentru perioada următoare, până în 2050, arată o dublare a cazurilor care necesită intervenții chirurgicale de refacere a articulației șoldului.
Din acest motiv, tehnologia și medicii ortopezi vor deveni din ce în ce mai conectați, astfel încât eficiența operațiilor de protezare să devină din ce în ce mai ridicată, cu rezultate excepționale.
Un prim pas în sensul tehnologizării este intervenția roboticii în chirurgie, iar România este una dintre puținele state din sudul și estul Europei care deține unul dintre cei mai performanți roboți din sfera ortopedică. Mako - căci acesta este numele lui - reușește să modifice profund felul în care erau percepute operațiile de protezare de șold sau de genunchi.
Astăzi, se estimează că peste 13.000 de operații cu acest robot au loc lunar, în întreaga lume, ceea ce arată nivelul de siguranță excepțională care a fost atins de acest dispozitiv medical extrem de sofisticat. În esență, robotul le permite medicilor chirurgi oportunitatea de a implanta proteza, personalizând actul chirurgical, după anatomia fiecărui pacient. Avantajul este unul cert pentru chirurg, întrucât acesta se bazează pe un plan foarte clar legat de felul în care va poziționa implantul, înainte de a începe procedura chirurgicală.
„Robotul generează un model virtual al genunchiului, prin tehnologia 3D, și, astfel, pot fi analizate toate variațiile anatomice ale articulației care urmează a fi operată. Cu ajutorul acestui lucru, medicul decide modelul ideal de implantare și de poziționare a protezei, ceea ce se traduce printr-o compatibilitate maximă”, explică dr Vlad Predescu, primul medic ortoped din România acreditat cu distincția de „Chirurg de Excelență” și supraspecializat în protezare articulară și în chirurgie robotică.
În general, intervenția chirurgicală cu robotul Mako este o opțiune de tratament pentru persoanele care suferă de o boală degenerativă a articulației șoldului sau a genunchiului, aflată într-un stadiu avansat și care necesită protezare. Din punct de vedere tehnic, chirurgul ghidează brațul robotic pentru a poziționa implantul conform planului chirurgical personalizat. Este important de știut că mâna chirurgului și brațului robotului funcționează în tandem, nici unul dintre ei neputând realiza operația singur. După ce a fost efectuat planul chirurgical, înainte de efectuarea secțiunilor osoase, chirurgul are posibilitatea să-l verifice și intraoperator și să efectueze mici ajustări ale acestuia, în funcție de tensiunea ligamentară. Pentru o longevitate cât mai mare a articulației protezate și o funcționare a acesteia foarte aproape de modelul articulației naturale este extrem de important ca implantarea să fie impecabilă, cât mai apropiată de anatomia pacientului.
Există aproximativ 20% cazuri în care sunt prezente variații anatomice pe care, uneori, ochiul chirurgului nu le poate percepe, acestea putând duce la o implantare suboptimală. În timpul intervenției, sunt implantați senzori pe membrul pacientului, care transmit informații robotului, astfel încât acesta știe, în orice moment, care este poziția exactă a pacientului. Brațul robotic este comandat și condus de chirurg care, la rândul său, urmărește ecranul computerului unde sunt afișate unghiurile de tăiere, precum și grosimea tranșelor osoase pe care acesta trebuie să le execute. În caz că apare o abatere provocată de poziționarea incorectă de către chirurg atunci brațul robotic se oprește.
Din punct de vedere medical, operația asistată robotic are multiple beneficii pentru pacient, de la acuratețea intervenției, fiind considerată de până la patru ori mai precisă și mai reproductibilă decât procedura manuală de implantare a protezei totală de șold sau de genunchi, până la durerile post-operatorii mult diminuate, care aduc cu sine o recuperare mai rapidă.
„Durerile post-operatorii sunt semnificativ mai mici, deoarece tranșele osoase realizate sunt foarte exacte și au grosimi mici, fiind adaptate și la tensiunea ligamentelor. Poziționarea implantului exact pe axele mecanice face ca uzura acestuia să fie mai mică pe termen lung, ceea ce va oferi, teoretic, o longevitate mai mare a implantului. Respectarea întocmai a anatomiei pacientului face ca acesta să simtă articulația protezată ca pe o articulație foarte apropiată de cea naturală”, a detaliat dr Vlad Predescu.
Interesant este că pentru intervenția robotică la șold, spre exemplu, nu mai este nevoie ca musculatura din jur să fie desprinsă chirurgical și ulterior reprotezării reprinsă, ceea ce scurtează perioada de recuperarea și dificultatea ei.
„Cunoașterea preoperator a anatomiei pacientului permite chirurgului efectuarea unor incizii minime, care să nu necesite dezinserția musculaturii în cazul protezării șoldului. Acest lucru duce la o recuperare extrem de rapidă, chiar spectaculoasă, a pacientului, el fiind capabil să meargă fără cadru după 2-3 săptămâni de la operație”, concluzionează doctorul Vlad Predescu.
Care e diferența între luxație și entorsă și ce se întâmplă dacă tratezi incorect o entorsă.
Aceasta este vârsta la care apar durerile articulare. Devin greu de suportat și tot mai pronunțate.
Medicul chirurg ortoped ne-a vorbit despre afecțiunea care apare la persoanele de peste 40 de ani. Greșeala pe care o fac mulți oameni.
Ruptura de menisc - se simți atunci când se produce. Ce spun pacienții despre pocnitura genunchiului.
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
Cât de mult afectează pozițiile de somn starea ta de sănătate. Care este modul corect de a dormi, fără a te trezi cu dureri.
Cât de grav este, de fapt, să ai picioarele umflate. 4 boli pe care le descoperi uitându-te la picioare.
Care este semnalul banal care poate fi cauza meningitei și afecțiunilor la nivelul nervilor măduvei spinării. Cum îl poți depista și trata.
Medicii explică dacă sunetele acelea care apar în zona genunchilor sunt un motiv de îngrijorare.
Află care sunt cauzele durerii de spate dimineața și ce exerciții și întinderi pot ajuta coloana.
Ce se întâmplă când îți trosnești degetele. De ce se aude acel sunet și cât de nociv este pentru articulații.
Este acest obicei dăunător pentru articulțiile tale? Cum să scapi de acest tipar și când este cazul să mergi la medic.
O simplă alunecare pe gheață te poate trimite la camera de gardă, iar consecințele sunt însemnate.
Ce trebuie să faci dacă ai căzut și ți-ai sucit mâna sau piciorul.
Acest tratament vindecă osteoartita genunchiului. Are efect major.
Medicul Cătălina Poiană ne-a vorbit despre sarcopenie, boala destul de des întâlnită despre care se vorbește mult prea puțin.