EXCLUSIV Ce trebuie să știi când îți alegi încălțămintea. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Le introducem șuruburi pacienților

Cum trebuie să îți alegi încălțămintea. Riști să te alegi cu șuruburi dacă nu procedezi corect, spun medicii ortopezi.
Monturile (hallux valgus) reprezintă una dintre cele mai frecvente deformări ale piciorului, afectând confortul și sănătatea mersului. Mulți pacienți se întreabă dacă operația rezolvă problema definitiv sau dacă există riscul ca monturile să reapară în timp.
Recidiva monturilor, ce trebuie să știi
Monturile pot reveni chiar și după operație, mai ales dacă piciorul este expus constant la pantofi incomozi. Medicul Codrin Huszar, specialist în ortopedie și chirurgie artroscopică, explică ce factori influențează recidiva și de ce alegerea pantofilor potriviți este esențială pentru a menține rezultatul intervenției.
"Există un risc de recidivă. Ar fi incorect să spunem că nu există riscul de reapariție după operație. Așa cum un picior inițial armonios s-a deformat din cauza pantofilor incomozi, la fel se poate deforma din nou, chiar și după intervenție.
Totuși, există câțiva factori care scad riscul recidivei: cu cât operația este efectuată mai devreme și cu gesturi chirurgicale mai blânde, cu cât intervenția este realizată mai corect și cu cât pacienții respectă o igienă a încălțămintei - adică poartă pantofi comozi, mai largi, în majoritatea timpului și rezervă pantofii eleganți, înguști sau cu tocuri înalte doar pentru ocazii - cu atât riscul reapariției este mai mic", a explicat dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgie artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Recidiva monturilor, când apare și cum să te protejezi
Monturile pot recidiva chiar și după operație, însă riscul crește în timp și depinde de stilul de încălțăminte purtat.
"Oricum, recidiva nu apare într-o jumătate de an sau un an, ci în timp - după 10, 15 sau chiar 20 de ani. De aceea, dacă te deranjează monturile acum și vrei să porți încălțăminte fără durere, fără să fii nevoit(ă) să te descalți pentru că te presează și dor, e bine să faci operația pentru a te bucura cât mai mult timp de un picior cu formă normală", a explicat dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgie artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Ce se întâmplă dacă nu renunți la încălțămintea incomodă
"Ați avut pacienți la care, după câțiva ani, a trebuit să reinterveniți pentru recidivă sau care au continuat să poarte pantofi incomozi?", a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
Chiar și după operația de monturi, pot apărea situații care necesită reintervenție. Dr. Codrin Huszar, specialist în ortopedie și chirurgie artroscopică, explică când este nevoie de corectarea monturilor sau îndepărtarea șuruburilor, dar și cum se recuperează mobilitatea articulației de la baza degetului mare.
"Da. Sunt situații diverse, aspecte care pot apărea în timp. Aceste șuruburi, de exemplu, pe care le introducem, de cele mai multe ori nu le scoatem.
Ele rămân ca un fel de implant stomatologic cu care poți trăi fără probleme. Totuși, există situații în care sunt proeminente și deranjează pacientul prin faptul că se simte capătul șurubului. Atunci este necesară o intervenție pentru îndepărtarea lui.
De asemenea, intervenim atunci când, după o operație, nu se recapătă complet mobilitatea la baza degetului mare - mă refer la articulația de la baza degetului. În astfel de cazuri, încercăm să refacem mobilitatea articulară.
Sau atunci când montul recidivează și trebuie corectat din nou", a explicat dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgie artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
-
-
-
-
-
Renunțarea la fumat, impact asupra creierului14.10.2025, 15:47