Ai stat ore întregi pe scaun, te-ai întins iar spatele a scos un „poc” puternic. Imediat apare senzația că ceva s-a „așezat” la loc. Un fiziolog explică ce se întâmplă.
Un „poc” în spate nu înseamnă automat că o vertebră s-a pus la loc. Sunetul poate apărea în timpul mișcării articulațiilor, inclusiv prin formarea rapidă a unei cavități gazoase în lichidul articular.
Faptul că te simți mai bine după trosnitură nu dovedește că sunetul a „reparat” ceva. Mișcarea, schimbarea poziției și relaxarea musculaturii pot contribui la senzația de ușurare.
Mai multe pocnituri nu înseamnă neapărat mai multă ameliorare. O revizuire a cinci studii, cu 303 adulți, nu a găsit o diferență clară a durerii între mișcările însoțite de pocnituri și cele silențioase.
Sunetul contează mai puțin decât simptomele. O pocnitură nedureroasă, apărută în timpul unei mișcări confortabile, este diferită de un zgomot asociat cu durere severă, amorțeală, slăbiciune sau alte simptome neurologice.
Este una dintre acele întrebări care par simple, până când începi să te gândești la ce se întâmplă cu adevărat în interiorul coloanei.
Imaginează-ți că stai la birou ore întregi. Te lași pe spate, te răsucești puțin și, brusc, auzi un pocnet. Parcă spatele devine mai „ușor”. Mișcarea pare să fi făcut ceva.
Este foarte tentant să concluzionezi: „Aha, asta a rezolvat problema!”
Creierul nostru este însă foarte bun la identificarea tiparelor. Dacă ceva pare înțepenit, apoi trosnește și imediat după aceea te simți mai bine, este firesc să legi cele două lucruri.
De aici apare și ideea că o întindere fără sunet este cumva „incompletă”, în timp ce una însoțită de un pocnet puternic pare mult mai eficientă.
Dar întrebarea importantă este alta: sunetul a produs senzația de ușurare sau pur și simplu a apărut în timpul unei mișcări care ți-a făcut bine?
Oamenii atribuie semnificații foarte diferite sunetelor produse în timpul manipulării coloanei.
Într-un studiu realizat pe 100 de persoane, 49% au considerat că pocnitura auzită în timpul manipulării coloanei însemna că o vertebră fusese repoziționată. Doar 9% au asociat sunetul cu gazul din interiorul unei articulații, conform Medical Xpress.
Mai mult, 40% dintre participanți au considerat că apariția sunetului indica faptul că manipularea avusese succes.
Studiul s-a concentrat asupra manipulării coloanei vertebrale, nu asupra unei simple întinderi făcute acasă. Totuși, rezultatul surprinde un lucru important: pentru multe persoane, sunetul funcționează ca o dovadă că „s-a schimbat ceva” în interiorul corpului.
Și aici apare o capcană interesantă a percepției: un sunet poate modifica modul în care interpretăm ceea ce simțim.
Într-un alt experiment, cercetătorii au aplicat aceeași presiune pe spatele participanților, însă persoanele auzeau prin căști sunete diferite.
Unora li s-a redat sunetul unei uși care scârțâie, în timp ce alții au auzit un șuierat ușor.
Presiunea aplicată era aceeași.
Cu toate acestea, sunetul a influențat estimarea participanților asupra forței folosite. Cei care au auzit scârțâitul au considerat inițial că fusese aplicată o presiune mai mare decât cei care au auzit sunetul de suflare.
Diferența s-a estompat la apăsările ulterioare.
Rezultatul este fascinant pentru că arată cât de complexă este percepția corporală. Senzația de rigiditate sau de „eliberare” nu depinde exclusiv de ceea ce se întâmplă mecanic în țesuturi. Contează și contextul, așteptările, atenția și experiențele anterioare.
Pentru a înțelege de unde poate veni un „poc”, trebuie să privim puțin mai atent articulațiile.
Acestea sunt structuri extrem de active. În interiorul lor se află lichid sinovial, un lichid vâscos care ajută la lubrifierea și protejarea suprafețelor articulare. Cartilajul alunecă, țesuturile se deplasează, iar presiunile din interiorul articulației se modifică permanent.
Între vertebrele vecine există mici articulații numite articulații fațetare. Ele sunt articulații sinoviale și contribuie la ghidarea mișcărilor coloanei.
Când suprafețele unei astfel de articulații se separă rapid, presiunea din spațiul umplut cu lichid scade. Poate apărea astfel o cavitate gazoasă.
Fenomenul este cunoscut sub numele de tribonucleație.
Cercetătorii au observat un proces similar la nivelul degetelor. Într-un experiment, au urmărit prin imagistică prin rezonanță magnetică 10 articulații ale degetelor în timp ce acestea erau separate treptat.
Pocnitura a apărut în același timp cu separarea suprafețelor articulare și formarea cavității.
Aici lucrurile devin mai complicate.
Coloana vertebrală are numeroase articulații și alte structuri care participă la mișcare. O singură răsucire sau întindere poate produce mai multe pocnituri, clicuri sau alte zgomote.
Din acest motiv, este dificil să spui doar ascultând un „poc” exact de unde a provenit sunetul.
Mai important, o pocnitură nu îți spune singură ce s-a întâmplat cu vertebrele, cartilajul, mușchii sau celelalte țesuturi.
Sunetul poate fi real și perfect audibil, dar interpretarea lui drept „vertebra s-a pus la loc” merge mult dincolo de ceea ce poate demonstra simpla apariție a zgomotului.
Aici poate exista o diferență importantă între sunet și mișcare.
Dacă ai stat nemișcat mult timp și apoi te întinzi, se schimbă poziția corpului. Mușchii se contractă și se relaxează, articulațiile se mișcă, iar atenția ta se poate muta de la senzația de rigiditate către mișcare.
Poate apărea și o senzație de satisfacție sau de încredere în faptul că te poți mișca din nou.
Trosnetul poate deveni, în acest context, un fel de „final” foarte clar al experienței.
De aceea, este posibil ca ameliorarea să fie reală, fără ca pocnitura să fie cauza directă a ei.
Nu neapărat.
Cercetările privind trosniturile accidentale ale spatelui și autoîntinderea sunt încă surprinzător de puține. Cele mai apropiate dovezi provin din cercetarea manipulării coloanei vertebrale.
O revizuire sistematică publicată în 2022 a reunit cinci studii care au inclus 303 adulți. În aceste cercetări, unele mișcări au produs pocnituri audibile, iar altele au fost silențioase.
Rezultatele privind durerea au fost similare după mișcările zgomotoase și cele silențioase.
Mai mult, un număr mai mare de pocnituri nu a fost asociat cu o ameliorare suplimentară a durerii.
Asta nu înseamnă că mișcarea sau manipularea nu poate ajuta. Unele intervenții pot avea efecte asupra durerii și mobilității. Problema este alta: sunetul în sine nu pare să fie un indicator bun pentru cât de eficientă a fost intervenția.
O pocnitură care apare spontan în timpul unei mișcări ușoare și confortabile nu este, în sine, un motiv de alarmă.
Situația se schimbă dacă ajungi să forțezi în mod repetat mișcarea doar pentru a obține sunetul.
Același lucru este valabil dacă îi ceri altei persoane să apese din ce în ce mai tare pe spate până când „se aude ceva”.
Sunetul nu este o țintă terapeutică.
Dacă o mișcare este confortabilă, faptul că se aude sau nu se aude ceva nu stabilește dacă trebuie să o repeți sau dacă ai nevoie de tratament.
Medicii recomandă să fii atent mai ales la simptome, nu la zgomotul în sine.
O pocnitură nedureroasă, apărută în timpul unei mișcări confortabile, este foarte diferită de una care apare după o leziune importantă sau este însoțită de durere severă ori persistentă.
Este necesară evaluare medicală urgentă dacă apar simptome precum:
slăbiciune nou apărută;
amorțeală în zona inghinală;
modificări ale controlului vezicii urinare sau intestinului;
durere severă sau persistentă, mai ales după un traumatism;
febră asociată cu dureri de spate.
În astfel de situații, problema nu este faptul că spatele „a trosnit”, ci simptomele care apar împreună cu acel sunet.
În loc să te întrebi imediat „Ce vertebră s-a pus la loc?”, încearcă să observi întreaga experiență.
Te doare mai puțin? Te poți mișca mai liber? Ai revenit mai ușor la activitatea pe care voiai să o faci? Ai stat mult într-o singură poziție înainte? Ai simțit că musculatura s-a relaxat?
Sau pur și simplu a fost un moment satisfăcător?
Toate aceste informații sunt mai utile decât simplul fapt că ai auzit un „poc”.
Sunetul nu poate spune dacă ai nevoie de tratament și nici cât de des ar trebui să-ți trosnești spatele. Aceste decizii ar trebui să țină cont de simptome, funcționalitate, obiective și, atunci când este necesar, de o evaluare clinică.
Spatele nostru este o structură puternică și adaptabilă. Se îndoaie, se răsucește, suportă greutăți și, uneori, scoate zgomote care ne fac să ne întrebăm dacă tocmai s-a întâmplat ceva important.
De cele mai multe ori, însă, o pocnitură nu vine cu un diagnostic atașat.
Poate apărea în timpul unei mișcări normale, poate fi asociată cu modificări de presiune și formarea unei cavități gazoase în articulație și poate coincide cu o senzație reală de ușurare.
Dar asta nu înseamnă automat că o vertebră s-a deplasat și apoi a fost „pusă la loc”.
Poate cea mai utilă întrebare nu este, așadar, „De ce a trosnit?”, ci: „De ce contează atât de mult pentru mine acel sunet?”
Pentru că, uneori, ceea ce auzim este doar o mică parte dintr-o experiență corporală mult mai complexă.
Ce este operația Latarjet și pentru ce este indicată. Medicul ortoped Liviu Ojoga ne-a explicat totul.
Ce se întâmplă când îți trosnești degetele. De ce se aude acel sunet și cât de nociv este pentru articulații.
Apa pe genunchi poate fi rezultatul unei leziuni, afecțiuni medicale sau infecții și poate provoca disconfort și dificultăți în mișcare.
Spatele curbat odată cu vârsta: ce este cifoza și cum o putem preveni.
Ce implică planul de prevenție a spondilozei. Care sunt factorii de risc ai acestei afecțiuni.
Medicul ortoped ne-a vorbit despre omartroză, afecțiunea ce poate da dureri severe și crize articulare.
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
