Aspirina la copii, risc de deces. Ce este sindromul REYE
Aspirina și riscurile administrării acesteia la copii. Ce sindrom poate cauza?
În acest an, ASSMB a demarat un amplu proces de digitalizare a activității cabinetelor din Rețeaua de medicină școlară a Municipiului București, cu intenția de a eficientiza activitatea cadrelor medicale și a îmbunătăți comunicarea acestora cu părinții / tutorii legali ai copiilor. Este vorba, practic, de un soi de registru digitalizat cu fișe medicale în care vor fi incluse, cu acordul părinților, datele despre starea de sănătate ale copiilor care ar putea fi necesare în situații de urgență.
„Pentru a fi pregătiți în vederea reluării în cele mai bune condiții a activității școlare, de îndată ce contextul epidemiologic o va permite, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) - care are în administrare 451 de cabinete de medicină generală și 157 de cabinete stomatologice, aflate în unitățile școlare de stat din Capitală - a întreprins demersuri în vederea obținerii acordului părinților/tutorilor preșcolarilor și elevilor de prelucrare a datelor personale/medicale ale copilului, cu rugămintea ca părinții să depună la cabinetele școlare fișele medicale ale copiilor, împreună cu documentele medicale justificative, după caz.
Astfel, toate datele din cuprinsul fișelor medicale urmează să fie introduse într-un program informatic, care va fi implementat în cabinetele de medicină generală și stomatologie din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și universitar de stat din Municipiul București.
Acesta este contextul în care, la începutul acestui an, părinții preșcolarilor și elevilor au primit formularul „Acord privind prelicrarea datelor cu caracter personal ale copilului”, pe care sunt rugați să îl completeze și să îl depună la cabinetul medical școlar, sau la secretariatul unității de învățământ, până la data de 29.01.2021.
Pentru că acest document a suscitat un interes justificat din partea părinților, ASSMB face o serie de precizări menite să clarifice unele aspecte ridicate în spațiul public:
- Obligativitatea existenței fișelor medicale, și implicit a datelor solicitate părinților/tutorilor rezidă din prevederile Anexei la Ordinul Ministrului Sănătății nr 1456/2020 Norme de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor;
- Furnizarea datelor despre RH și Grupa sangvină a copiilor nu este obligatorie, cum de altfel nici completarea și transmiterea formularului „Acord privind prelicrarea datelor cu caracter personal ale copilului” nu are caracter obligatoriu. Cele două informații medicale au fost solicitate pentru a facilita acordarea primului ajutor, în caz de urgență medicală, așa cum este aceasta definită în art. 92, alin. 1, lit e) din Legea nr 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătății;
- Cu titlu de exemplu, menționăm că printre afecțiunile ce constituie urgențe medico-chirurgicale, conform Hotărârii nr 423/2020, se numără: arsurile, astmul bronșic în criză, convulsiile, starea de rău convulsiv, hemoragiile nazale (epistaxisul major, epistaxisul minor repetat, cu anemie secundară) și hemoragii exteriorizate prin conductul auditiv extern, insuficiențele cardiorespiratorii acute, reacțiile alergice, traumatismele, sincopa, corpii străini nazali și auriculari;
- Conform Ordinului comun al Ministerului Săntății și Ministerului Educației și Cercetării nr 5298 / 1668 / 2011, medicul acordă, la nevoie, primul ajutor preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ arondate medicilor, în limitele competențelor, examinează, tratează și supraveghează medical preșcolarii și elevii, inclusiv pe cei izolați, până la preluarea lor de către familie/reprezentantul legal sau până la trimiterea la medicul specialist/de familie; la rândul său, asistentul medical acordă, în limita competențelor, la nevoie, pentru afecțiuni curente primul ajutor preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ arondate, apelează Serviciul unic de urgență - 112, efectuează tratamente curente preșcolarilor, la indicația medicului, supraveghează preșcolarii și elevii izolați în infirmerie și efectuează tratamentul indicat de către medic;
- Prelucrarea datelor personală se efectuează în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Regulamentul (UE) nr 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/ CE (Regulamentul general privind protecția datelor), prin intermediul medicilor și asistenților medicali, din cadrul rețelei de medicină generală și stomatologică din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat;
- În toate demersurile sale, ASSMB a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (IȘMB), instituție cu care ASSMB are încheiat un protocol de colaborare.
Reafirmăm faptul că toate demersurile noastre au în vedere doar asigurarea stării de sănătate a copiilor și derularea în cele mai bune condiții a activității școlare.
ASSMB, prin intermediul echipei de medici și asistenți medicali din cadrul Rețelei de Medicină Școlară, a asigurat și este pe deplin motivată să asigure și în continuare servicii medicale de cel mai înalt nivel preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ de stat din Capitală, pe toată durată programului școlar, atunci când aceștia nu sunt însoțiți de părinți”, se arată într-un document remis redacției.
Aspirina și riscurile administrării acesteia la copii. Ce sindrom poate cauza?
Cum putem ajuta copiii să treacă peste neofobie. Pediatrul Ilinca Tranulis are o explicație legată fobia celor mici.
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament.Care sunt metodele eficiente de tratare a bolii și cum să o previi.
Medicul pediatru Mihai Craiu a adus o serie de explicații detaliate despre bronșiolita la copii.
Alăptarea este esențială pentru dezvoltarea copiilor. Specialiștii arată care este vârsta optimă până la care pot fi alăptați copiii.
Părinții, mai ales cei aflați la primul copil, intră mult mai repede în panică în cazul febrei.
Bolile virale se răspândesc cu o viteză îngrijorătoare. Medicii trag un semnal de alarmă.
Cum îți dai seama că adolescentul tău are depresie. Vezi cât de grave pot fi simptomele și ce pot cauza în viitor.
Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat pe pagina de Facebook ce semnifică atunci când la copil apare o culoare zmeurie a limbii.
Care este cauza apariției cearcănelor la copii. Una dintre ele este dată de o boală rară.
Cunoscutul pediatru dr Mihai Craiu aduce dovezi științifice privind purtarea măștilor la orele de sport de la școală.
Sugarii care au probleme persistente legate de somnau un risc mai mare să dezvolte anumite tulburări emoționale mai târziu în copilărie.
Care este cancerul care nu poate fi prevenit și diagnosticat precoce.
Consultul ortopedic pediatric este necesar pentru depistarea din timp a problemelor ce necesită tratament.
"Ne împuținăm! Ne naștem tot mai puțini și mor din ce în ce mai mulți copii". Mortalitatea infantilă în România se situează peste nivelul Uniunii Europene.