EXCLUSIV GREȘEALA pe care o fac tinerii părinți. Sfatul medicului Valeria Herdea despre ”prietenul Google”
Medicul de familie Valeria Herdea spune că unii părinți tineri aleg, din varii motive, să se informeze de la ”prietenul Google”.
Dr Carmen Liliana Dincă, medic primar pediatrie, a explicat la Interviurile DC News și DC Medical, că virozele, și implicit gripa, nu mai sunt afecțiuni sezoniere, de iarnă, așa cum știam noi. Medicul spune că...
Teoretic sezonul virozelor, al răcelii și al gripei a debutat la începutul lunii octombrie, dar practic această sezonalitate nu mai este valabilă.
„A început sezonul virozelor, dar nu știu dacă s-a oprit vreodată sezonul virozelor, pentru că noi ne-am luptat toată vara cu viroze de toate tipurile. Virozele acestea nu mai respectă nicio sezonalitate, nu mai respectă ce am învățat noi din cărți. Dar da, acum au continuat virozele respiratorii și au fost declarate și primele cazuri de gripă, inclusiv la copii. Dintr-o notă a Institutului Cantacuzino au fost identificate cinci cazuri de gripă, 3 la adulți și 2 la copii", a arătat Dr Carmen Liliana Dincă, medic primar pediatrie și Șeful Secției de Pediatrie de la Spitalul Clinic Sanador, la Interviurile Dc News și DC Medical.
Anul acesta gripa a apărut mult mai devreme decât în anii anteriori. Practic, la jumătatea lui august, în SUA, a fost înregistrat primul deces din emisfera nordică datorat gripei, pentru noul sezon gripal. Ceea ce înseamnă un decalaj cu două luni a debutului noului sezon gripal, în condițiile în care precedentul s-a terminat la sfârșitul lunii mai.
Apoi, debutul în forță, și în România, a sezonului gripal, are legătură - spune medicul - și cu începutul noului an școlar, care a fost și el decalat. Anul acesta școala a început la 9 septembrie, nu la 15, ba chiar 20 septembrie, cum se întâmpla înainte.
„În mod cert are legătură și cu întoarcerea copiilor în colectivitate, pentru că aglomerarea este mai mare. Pentru că dacă vorbim de gripă, ea este intens contagioasă și se transmite foarte ușor prin strănut, prin tuse, prin vorbit sau prin atinsul suprafețelor contaminate cu virus. Virusul persistă pe supafețele contaminate și dacă nu ne spălăm pe mâini sau dacă punem mâinile contaminate la ochi, la nas, la gură, avem toate șansele să ne îmbolnăvim", arată Dr Carmen Liliana Dincă.
Partea proastă este, explică specialistul, că noi românii, nu avem o cultură a spălatului corect pe mâni, a strănutului sau a tușitului. Or acestea sunt motivele pentru care luăm și transmitem cu mare ușurință virusuri gripale.
„Știți ce este ciudat? Nu avem nicio cultură a strănutatului sau a suflatului nasului. Am avut ocazia să văd în străinătate cum sunt învățați copiii să strănute. Strănută în plica cotului, în așa fel încât să nu contamineze mâinile. Și în plus limitează cumva împrăștierea germenilor. (...) Se pare că cea mai eficientă este totuși spălarea cu apă și săpun a mâinilor. În lipsa acestora, soluție pe bază de alcool. Doar că – recent am citit un studiu – nu funcționează sută la sută soluția aceasta alcoolică. Spălatul pe mâini cu apă și săpun și apoi uscarea mâinilor este cea mai eficientă metodă de protecție a tegumentelor", detaliază specialistul.
Cum putem crește natural imunitatea copiilor noștri și cât de mult trebuie să-i protejăm de vremea rece, aflați în video:
Medicul de familie Valeria Herdea spune că unii părinți tineri aleg, din varii motive, să se informeze de la ”prietenul Google”.
Febra la copii reprezintă un semn de îngrijorare pentru părinți. De ce nu este bine să le dați copiilor antibiotic în astfel de cazuri.
Infecțiile pot pune în pericol viața pacienților. Medicii spun la ce trebuie să fim atenți.
Dr Mihai Craiu trage un semnal de alarmă cu privire la varicela, boală pe care mulți părinți o privesc ca pe ceva banal.
Tot mai mulți copii sunt bolnavi de COVID-19. Un medic de la Spitalul Victor Gomoiu trage un semnal de alarmă.
Supozitoarele cu paracetamol sunt frecvent folosite de părinți atunci când cei mici sunt bolnavi.
Hainele au nevoie de spălare înainte de prima purtare pentru a reduce riscul apariției unor afecțiuni la nivelul pielii.
Ce metode să abordăm pentru a încuraja spălatul pe dinți. Cât de importantă este igiena orală.
Ce trebuie să știi despre un prematur. Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă un astfel de nou-născut.
Când și cât de repede trebuie făcută prima ecografie în sarcină. Ce este ecografia transvaginală și ce este ecografia transabdominală.