Imunoterapia extinsă, tratament eficient în cazul cancerului pulmonar. Crește șansele de supraviețuire
Acest tratament crește șansele de supraviețuire ale pacienților oncologici. Anihilează tumorile.
Fumatul este răspunzător cu decesul a peste 8 milioane de oameni, în fiecare an, iar pe lângă faptul că este nociv sănătății acesta contribuie și la poluarea mediului înconjurător.
Gestul de a fuma, asociat cu ritualul cafelei, care în sine nu este periculos, crează o aparentă stare de bine, prin cantitatea de endorfine care ajunge în sânge ca urmare a fumatului.
”Când omul duce mâna la gură și trage adânc din țigară, înseamnă pe de o parte endorfine, adică substanțele care ne fac să ne simțim bine, endorfine de la atingerea buzelor, înseamnă endorfine de la acest mod de a respira, înseamnă scăderea adrenalinei, tot de la acest mod de a respira, și în fine, foarte multe endorfine, o cantitate mare și care crește brusc în sânge din cauza nicotinei”, a explicat dr. Magdalena Ciobanu, medic pneumolog la ”Doctor de Bine” de la Pro TV.
Însă pe cât de plăcut este acest gest, pe atât de nociv este pentru sănătate, motiv pentru care mulți încearcă să renunțe la fumat, însă este un drum plin de obstacole.
Astfel, cea mai importantă parte în momentul renunțării la fumat este înlocuirea plăcerii generate de fumat cu un plan, mai ales în contextul în care ritualul cafelei de dimineață sau de la întâlnirea cu prietenii este asociată cu fumatul.
”Persoanele care fumează scurtcircuitează și în loc să numească de exemplu starea, sunt stresat sau sunt furios, mi-e frică, în loc să numească emoția, numesc soluția. Vreau o țigară”, a spus Bogdana Bursuc, psiholog.
Acceptarea emoției și întrebarea ”ce fac acum”, este exercițiul pe care psihologul îl recomandă celor care vor să se lase conștient de fumat.
Ziua Mondială fără Tutun. Tutunul, amenințare reală. 50% dintre fumători mor cu 14 ani mai devreme
Potrivit medicului pneumolog, renunțarea la fumat se face în baza medicamentelor cu nicotină: gumă, spray, plasture, capsule, care luate corect furnizează o cantitate constantă de nicotină, înlăturând efectele sevrajului, nervozitate, agitație, tremurat, precum și senzația acută că trebuie ca persoana respectivă să fumeze.
”În România toate medicamentele care conțin nicotină nu se bucură de foarte mare încredere în rândul fumătorilor. Mulți fumători spun că au încercat, dar că nu a avut niciun efect.
Pe de altă parte, sunt pe piață în toată lumea, de ce acolo au efect și la noi nu? Pentru că în România se administrează greșit”, susține pneumologul.
Tratamentul cu medicamente pe bază de nicotină trebuie început la recomandarea medicului, tot acesta fiind și cel care pune stop terapiei, iar motivul este unul cât se poate de simplu. Receptorii de nicotină devin inactivi după o perioadă de timp, astfel, dacă luați medicamente cu nicotină fără recomandare efectul va fi opus celui așteptat.
Cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial, poate avea și beneficii, dar și riscuri asupra sănătății. Cât privește numărul de cești permise, totul este la latitudinea fiecăruia, însă ceea ce contează foarte mult este modul în care aceasta este consumată.
”Nu există o formulă cu câte cafele poți să bei, poți să bei una sau șase. Poți să bei o cafeluță și să își fie foarte rău sau să bei șase și să nu fie rău deloc. Depinde de fiecare ființă umană care reacționează altfel la cafea. Poate să producă tensiune mai mare la cineva, poate să producă palpitații la altcineva, poate să producă nervozitate la unul, altul. Deci depinde de cum reacționează fiecare”, a explicat dr. Wargha Enayati, medic cardiolog, la ”Vorbește lumea” de la Pro TV.
Mai mult, acesta afirmă că o cafea ”nu este o chestie păcătoasă, ca țigară, dar cum am zis, fiecare om reacționează altfel. Și dacă ție, la o jumătate de cafea începe să îți bubuie capul, pur și simplu, singura soluție este să nu mai bei. Vin pacienți cu palpitații sau tensiune mare și nu știu de ce, însă cauza este cafeaua, iar în aceeași categorie este și Cola sau Pepsi”, mai spune cardiologul. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Doi foști directori OMS critică Organizația Mondială a Sănătății. ”Sunt în joc milioane de vieți!”
Acest tratament crește șansele de supraviețuire ale pacienților oncologici. Anihilează tumorile.
Aceasta este temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dar ce ne facem dacă în dormitor este prea cald.
Semnele timpurii ale cancerului pulmonar care pot apărea pe vârful degetelor. Un indiciu surprinzător care ar putea salva vieți.
Acest sunet te ajută să ai un somn odihnitor. Vei avea o noapte odihnitoare și ameliorează chiar și durerile.
Ce boli indică sezația de sufocare. Dispneea: cauze, simptome, tratament.
Tusea, un simptom aparent obișnuit, poate ascunde afecțiuni severe care pun în pericol sănătatea. Când devine tusea îngrijorătoare.
Acest tratament pentru BPOC este eficient în cazul pacienților în cazul cărora nu funcționează medicamentele inhalate standard.
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Această combinație de vitamine crește riscul de cancer pulmonar. Are efecte negative și asupra cardiacilor.
Acest tip de cancer este deseori diagnosticat în stadii avansate sau atunci când deja există și metastaze.
Medicii trag un semnal de alarmă legat de persoanele expuse la a dezvolta cancer pulmonar. Este o tipologie frecvent întâlnită.
Care este diferența între insuficiența respiratorie acută și cea cronică și ce afecțiuni le pot declanșa.
Această substanță prezentă în sol, imposibil de evitat, poate duce la cancer pulmonar, alături de fumat.
Papa Francisc este internat cu dublă pneumonie. Garda Elvețiană a început pregătiriile pentru funeraliile Suveranului Pontif.