EXCLUSIV Sunetul care te ajută să adormi. Dr. Răzvan Alexandru Roșu: Nu ar trebui să fie surprinzător. Poate ușura durerea
Acest sunet te ajută să ai un somn odihnitor. Vei avea o noapte odihnitoare și ameliorează chiar și durerile.
Virusul misterios. China a anunţat luni un al treilea mort şi aproape 140 de noi cazuri de infectare cu un virus misterios, analog SARS, alimentând îngrijorările cu doar câteva zile înainte de sărbătorirea Noului An chinezesc. Bilanţul a urcat astfel la 201 de cazuri diagnosticate, dintre care 170 de pacienţi încă spitalizaţi. Nouă dintre ei sunt în stare critică, potrivit autorităţilor sanitare din oraşul Wuhan.
În această mare aglomeraţie urbană din centrul Chinei unde virusul şi-a făcut apariţia, 136 de noi cazuri au fost înregistrate în timpul weekendului. La acestea se adaugă două noi cazuri la Bejing, pentru prima dată de la descoperirea acestui virus, şi unul în provincia sudică Guangdong.
Cele două cazuri din capitală sunt ale unor persoane care au mers la Wuhan şi care, într-o stare stabilă, sunt tratate pentru o pneumonie, potrivit autorităţilor din districtul Daxing, din sudul Beijingului. Aceeaşi situaţia şi la Guangdong unde pacientul, un bărbat de 66 de ani, şi-a vizitat rudele la Wuhan, potrivit autorităţilor sanitare regionale.
Această pneumonie alimentează temerile privind reapariţia unui virus de tip SARS (Sindromul respirator sever acut), soldat cu circa 650 de morţi în China continentală şi în Hong Kong în 2002-2003. Epidemia intervine cu puţin timp înainte de festivităţile de Noul An chinezesc, perioadă în timpul căreia sute de milioane de persoane călătoresc pentru a-şi vizita familia.
Acest sunet te ajută să ai un somn odihnitor. Vei avea o noapte odihnitoare și ameliorează chiar și durerile.
Această terapie este indicată pentru plămâni. Îi curăță în profunzime.
Tratamentul pentru cancerul pulmonar cu celule mici a fost aprobat de FDA. Are efecte în cazul bolii care a progresat după chimioterapie.
Un nou strat de praf saharian a acoperit o bună parte din țară. Acesta poate provoca neplăceri unor categorii de persoane.
FDA aprobă un nou medicament pentru hipertensiunea arterială pulmonară. Tratamentul reduce complicațiile mortale asociate cu boala.
Acest tip de cancer este deseori diagnosticat în stadii avansate sau atunci când deja există și metastaze.
Acest medicament distruge cancerul. Este asociat cu forța unei rachete. Distruge celulele canceroase, iar pe cele sănătoase le evită.
Medicii trag un semnal de alarmă legat de persoanele expuse la a dezvolta cancer pulmonar. Este o tipologie frecvent întâlnită.
Acesta este cel mai bun remediu pentru a ne curăța plămânii în profunzime.
Această combinație de vitamine crește riscul de cancer pulmonar. Are efecte negative și asupra cardiacilor.