Pentru unii oameni, refuzul anumitor alimente nu este un simplu moft. O tulburare de alimentație tot mai bine recunoscută de medici îi poate face să evite mâncarea din cauza gustului, mirosului sau texturii, a fricii de a se îneca.
ARFID nu este același lucru cu a fi „pretențios” la mâncare. Este o tulburare psihiatrică recunoscută oficial, care poate începe în copilărie și poate persista până la vârsta adultă.
Greutatea sau aspectul fizic nu reprezintă cauza principală. Spre deosebire de anorexie sau bulimie, ARFID nu este determinată de teama de îngrășare sau de nemulțumirea față de forma corpului.
Există mai multe motive pentru care o persoană cu ARFID evită alimentele: sensibilitatea la gust, miros și textură, frica de sufocare sau vărsături ori lipsa interesului pentru mâncare.
Tulburarea poate avea consecințe serioase, dar poate fi tratată. Terapia cognitiv-comportamentală, intervențiile nutriționale și, în anumite situații, tratamentul altor simptome asociate pot ajuta persoanele afectate.
În copilărie, Sophia Dionisos era considerată pur și simplu o mâncătoare pretențioasă. Îi era extrem de greu să consume diferite alimente și trebuia să se forțeze să mănânce în fiecare zi.
Situația nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor. Din clasa a VIII-a până la vârsta de 21 de ani, Dionisos, care are acum 23 de ani, cântărea aproximativ 80 de livre și ajunsese să consume în jur de 600 de calorii pe zi.
Născută în Rusia și crescută în primii trei ani într-un orfelinat, unde a suferit de malnutriție, Dionisos a fost ulterior adoptată de o familie din Ohio. Chiar și atunci când a avut acces la hrană suficientă, apetitul a rămas scăzut, iar numeroase gusturi și condimente îi provocau o senzație copleșitoare.
Abia mai târziu a aflat că ceea ce se întâmpla cu ea avea un nume: tulburarea de alimentație evitantă/restrictivă, cunoscută sub acronimul ARFID.
Mulți copii trec printr-o etapă în care refuză anumite alimente. În cazul ARFID, însă, restricțiile alimentare pot fi mult mai severe și pot persista ani întregi.
Tulburarea apare frecvent în copilărie, dar cercetările arată că poate afecta o persoană și la vârsta adultă. Mai mult, prevalența sa poate fi comparabilă cu cea a altor tulburări de alimentație.
Un raport FAIR Health din 2023 a indicat o creștere de 305% a cazurilor de ARFID între 2018 și 2022. Această creștere nu înseamnă neapărat că tulburarea a devenit brusc extrem de frecventă. Unul dintre motive poate fi faptul că ARFID este acum recunoscută și diagnosticată mai bine.
Tulburarea a fost inclusă în DSM-5, manualul de referință pentru diagnosticele psihiatrice, în 2013. Înainte, multe dintre persoanele afectate puteau fi catalogate pur și simplu drept „pretențioase”, „dramatice” sau „controlatoare” în privința alimentelor.
Un aspect esențial diferențiază ARFID de alte tulburări de alimentație: persoana nu evită mâncarea pentru că se teme să nu se îngrașe.
ARFID poate apărea la persoane cu orice tip și dimensiune corporală. În schimb, evitarea alimentelor poate avea mai multe explicații.
Una dintre ele este sensibilitatea senzorială. Mirosul, gustul sau textura unui aliment pot fi atât de intense pentru persoana respectivă încât aceasta să nu îl poată consuma.
O altă cauză este frica de consecințele alimentației. Unele persoane se tem că se vor îneca, vor vomita sau vor avea o altă reacție neplăcută după ce mănâncă.
Există și persoane care pur și simplu au foarte puțin interes pentru mâncare sau un apetit redus.
Acestea sunt considerate cele trei mari tipuri de ARFID, însă o persoană poate prezenta caracteristici din mai multe categorii.
Cercetătorii încearcă să înțeleagă de ce apare această tulburare și au identificat deja indicii care sugerează existența unor particularități neurobiologice.
Jennifer J. Thomas, profesoară de psihologie la Harvard Medical School și codirectoare a Programului clinic și de cercetare privind tulburările alimentare de la Massachusetts General Hospital, explică faptul că ARFID prezintă numeroase caracteristici neurobiologice.
De exemplu, persoanele cu ARFID au fost asociate cu niveluri mai ridicate de colecistokinină (CCK), un hormon implicat în senzația de sațietate, chiar și atunci când nu au mâncat.
În cazul persoanelor la care ARFID este legată de frică, cercetările au identificat o activare mai mare a amigdalei, regiune cerebrală implicată în procesarea fricii și a emoțiilor, atunci când acestea privesc imagini cu alimente.
La persoanele cu forma senzorială au fost observate reacții mai intense în anumite zone senzoriale ale creierului. În schimb, la cei care manifestă lipsă de interes față de mâncare a fost observată o activare mai redusă a hipotalamusului, regiune implicată în reglarea apetitului.
Cercetările indică o asociere între ARFID și anumite afecțiuni, printre care ADHD, autismul, tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietatea și depresia.
Simptomele ARFID sunt, de asemenea, frecvente la adulții cu unele tulburări gastrointestinale, precum sindromul intestinului iritabil sau dispepsia funcțională. Una dintre explicațiile propuse este că persoanele care se confruntă cu probleme digestive cronice pot ajunge să dezvolte anxietate legată de alimentație.
Tulburarea pare să aibă și o componentă genetică importantă. Materialul citează o ereditabilitate estimată la 79%, mai ridicată decât cea raportată pentru anorexia nervoasă, bulimie și tulburarea de alimentație compulsivă.
Problema nu este doar faptul că persoana mănâncă puține alimente. O dietă extrem de restrictivă poate priva organismul de substanțe nutritive esențiale.
Kayla Warechowski, dieteticiană șefă la Centrul de excelență pentru ARFID la adulți al Programului Emily din Durham, avertizează că reducerea varietății alimentelor poate duce la deficiențe nutriționale.
La copii, acestea pot include cantități insuficiente de vitamine B1, B2, C și K, dar și de zinc, fier și potasiu.
În cazul adolescenților și adulților tineri, consecințele pot fi diferite. Jason Nagata, profesor asociat de pediatrie la University of California, San Francisco, indică, printre efecte, o frecvență cardiacă mai scăzută și alte modificări asociate malnutriției. În situațiile severe, organismul își poate încetini funcționarea pentru a economisi energie, iar malnutriția poate deveni o problemă medicală serioasă.
ARFID poate schimba și modul în care o persoană se raportează la ceilalți.
Copiii cu această tulburare pot fi tachinați sau se pot simți inconfortabil atunci când participă la petreceri, tabere sau alte situații în care mâncarea este prezentă.
Pentru adulți, problema poate fi însoțită de și mai multă rușine și stigmatizare. O cină cu prietenii, o ieșire la restaurant sau chiar o masă în familie poate deveni o situație stresantă atunci când există foarte puține alimente considerate „sigure”.
„Oamenii nu vor să creadă că aceasta este o tulburare psihiatrică, dar este”, explică psihologul Cynthia Bulik, subliniind că efectele pe termen lung pot include deficiențe nutriționale, probleme în relații și afectarea vieții sociale.
Diagnosticul nu se bazează pur și simplu pe numărul alimentelor pe care o persoană le consumă.
Medicii discută cu pacientul despre o zi obișnuită din punct de vedere alimentar și încearcă să afle ce anume îl împiedică să consume alte alimente.
Evaluarea este completată de verificarea stării medicale, inclusiv pentru identificarea eventualelor deficiențe nutriționale sau a unor probleme legate de creștere și dezvoltare.
Un exemplu este Eric Pascarelli, un regizor independent din Indianapolis, diagnosticat cu ARFID în 2020. Dieta sa era alcătuită din mai puțin de o duzină de alimente, printre care pizza cu brânză, hamburgeri, cartofi prăjiți, banane, clătite, lapte și înghețată. Anumite texturi îi provocau chiar reflex de vomă.
Una dintre abordările care câștigă teren este terapia cognitiv-comportamentală pentru ARFID, cunoscută drept CBT-AR.
Aceasta utilizează tehnici bazate pe expunere pentru ca persoana să poată face față treptat alimentelor sau caracteristicilor senzoriale pe care le evită.
Scopul nu este pur și simplu să i se spună pacientului „mănâncă alimentul respectiv”. Intervenția urmărește să identifice barierele care stau la baza comportamentului alimentar și să lucreze gradual cu acestea.
Programul Emily pentru adulți cu ARFID include CBT-AR, dar și terapie comportamentală dialectică, terapie somatică, tehnici de atenție conștientă, educație nutrițională și mese terapeutice.
Pentru copii, terapia de familie poate fi o altă opțiune. Un studiu publicat în 2026 în „Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry” a indicat că tratamentul bazat pe familie a fost mai eficient decât terapia individuală în promovarea creșterii în greutate la copiii subponderali cu vârste între 6 și 12 ani.
Specialiștii atrag atenția că intervenția timpurie este importantă deoarece anumite tipare alimentare se pot fixa în timp și pot deveni mai greu de schimbat.
În unele situații, medicamentele pot fi utilizate pentru gestionarea anxietății, depresiei sau a simptomelor gastrointestinale asociate ori pentru stimularea apetitului atunci când lipsa acestuia reprezintă problema principală. Tratamentul medicamentos nu înlocuiește însă intervenția terapeutică și nutrițională, ci poate face parte din abordarea individualizată a pacientului.
Povestea Sophiei Dionisos arată cât de mare poate fi diferența dintre simpla impresie că cineva este „mofturos” și existența unei tulburări care are nevoie de tratament.
După cinci luni petrecute în programul specializat, ea și-a crescut aportul caloric la cel puțin 2.000 de calorii pe zi și ajunsese la 113 livre. Încă nu îi este ușor să mănânce și uneori folosește muzica sau filmele pentru a reuși să ia masa, dar spune că este mândră de progresul făcut.
ARFID nu înseamnă că o persoană „nu vrea să mănânce” pur și simplu. În spatele unui meniu extrem de limitat pot exista frica, sensibilitatea senzorială, lipsa apetitului și mecanisme biologice care fac alimentația mult mai dificilă decât pare din exterior. Iar recunoașterea problemei este primul pas către tratament, conform National Geographic.
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.
Expunerea strategică la frig poate activa răspunsurile naturale ale corpului pentru a contracara anxietatea și a aduce o stare de calm.
Cât de frecventă este bipolaritatea și cum ne afectează.
Demența și comportamentul răutăcios pot fi aspecte dificile ale acestei afecțiuni, care afectează milioane de persoane din întreaga lume
Un studiu recent aduce în discuție eficacitatea terapiei cu realitate virtuală în tratarea tulburării depresive majore.
Autismul este o tulburare cu o gamă largă de manifestări și severități,, iar unele semne pot apărea chiar din primele luni de la naștere.
Ce este, de fapt, generația fulg de nea. Cu ce probleme se confruntă aceasta.
De ce unele persoanele nu vor cont pe rețelele sociale. Acest lucru poate indica anumite afecțiuni psihice.
Află mai multe despre diferențele și asemănările dintre gândurile intruzive și cele impulsive.