Totul despre ANEVRISMUL cerebral: cauze, simptome, diagnostic, tratament
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, sâmbătă seara, 14 noiembrie, că 13 cadre medicale şi doi studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" din Iaşi au venit de acasă pentru a pleca în misiune medicală la spitalul din Piatra Neamţ.
Potrivit acesteia, şapte medici şi cinci asistente au venit de acasă pentru a pleca la Neamţ. Cel de-al optulea medic, Diana Cimpoeşu, a revenit în spital la mai puţin de 12 ore după ce a ieşit din gardă, pentru a coordona acţiunea.
"UPU-SMURD Iaşi şi ISU Iaşi s-au mobilizat pentru trimiterea echipajelor de sprijin şi transfer a pacienţilor critici din Spitalul Piatra Neamţ către Iaşi. Au plecat două maşini de victime multiple şi două maşini de terapie intensivă. Pregătim acum a treia maşină de terapie intensivă şi un echipaj de transport victime multiple care va veni de la Vaslui. Vom prelua, din câte ştiu, un pacient cu arsuri, pe suprafaţă mare, 80%, din câte ni s-a comunicat suprafaţa arsă, şi şase pacienţi COVID pozitiv din secţia de Terapia Intensivă. Din informaţiile pe care le avem noi, fără leziuni de tip arsură dar sunt pacienţi ventilaţi mecanic, fie ei invaziv sau non-invaziv", a precizat Diana Cimpoeşu.
Potrivit acesteia, echipajele medicale de la UPU-SMURD Iaşi vor face o evaluare la faţa locului şi vor stabili dacă este nevoie şi de transferul altor pacienţi.
"Când echipele de şase medici şi şase asistenţi vor ajunge acolo vor evalua exact situaţia şi vor vedea dacă mai este necesar şi un alt transfer sau mai multe, maşinile de transport victime multiple având capacitatea de a transporta doi pacienţi critici, iar cele de terapie intensivă câte unul. Pacienţii cu COVID-19 vor fi aduşi la secţia exterioară de la Boli Infecţioase, la Terapie Intensivă, aşa cum a stabilit coordonatorul regional de ATI, iar pacientul cu arsuri, aici, în Spitalul Sf. Spiridon, la terapia intensivă a Clinicii de Marele Ars, pentru tratament de specialitate. Informaţiile se pot modifica de la minut la minut, în funcţie de raportările colegilor de la Neamţ şi Iaşi care se află în drum spre Piatra Neamţ", a mai spus Cimpoeşu, potrivit Agerpres.
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț erau încuiate.
Un angajat de la Ministerul Sănătății s-a simțit rău și a fost chemată o ambulanță. Acesta ar fi cunoscut cu probleme de sănătate.
O fetiță a venit pe lume într-o ambulanță SMURD, în județul Arad, pe DN 7, la ora 17.40.
Un tânăr a suferit arsuri de gradul II după explozia unei butelii într-un bloc la marginea orașului Drobeta Turnu-Severin.
Cei doi pacienţi răniţi în incendiul de la Inoteşti sunt transferaţi, marţi, 2 martie, în străinătate cu ajutorul unei aeronave.
De ce să nu pescuiești sub firele de curent sau atunci când e vreme urâtă. Care sunt riscurile la care te expui.
Medicul Tudor Ciuhodaru face câteva recomandări privind mușcăturile de căpușe.
Un puști de 13 ani are arsuri pe 60% din suprafața corpului după ce s-a electrocutat la pescuit.
Sindromul hemolitic uremic este o afecțiune care poate apărea atunci când vasele mici de sânge din rinichi sunt deteriorate și inflamate.