BREAKING NEWS Şefii centrelor de transfuzii, apel MASIV la oameni pentru donarea de sânge
Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Galaţi, face apel la gălăţeni să vină să doneze sânge.
"Sunt probleme în toată ţara, din păcate. Eu de ieri am început să sun pe la instituţiile din oraş, iar astăzi chiar s-a simţit, au venit mai mulţi oameni. Ieri am avut în jur de 30 de donatori, astăzi numărul a fost mai mare. În general, e nevoie de cam 60 de donatori pe zi, ca o medie. Pot veni şi 100.
E nevoie şi de donatori de plasmă convalescentă. Vin oamenii să doneze, dar din păcate, din cauza anumitor probleme de sănătate, suntem nevoiţi să îi refuzăm. În general, e vorba de stilul alimentar, dar asta se rezolvă cu regim", a declarat Camelia Stoichicescu pentru DC NEWS.
Ce trebuie să ştiţi înainte de a dona sânge, aflați pe DCNEWS.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Ce simte, de fapt, o persoană aflată în comă. Care sunt șansele de recuperare ale pacienților care sunt în comă
Sindromul hemolitic uremic, afecțiune cu potențial mortal. Durerile abdominale, crampele sau balonarea, principalele simptome. Poate duce la insuficiență renală sau AVC
Sindromul hemolitic uremic este o afecțiune care poate apărea atunci când vasele mici de sânge din rinichi sunt deteriorate și inflamate.
Dr Gabriel Tatu-Chițoiu: Ce este PSIHOZA DE TERAPIE INTENSIVĂ și de ce sunt legați pacienții de pat
EXCLUSIV AVC cardioembolic: simptome, cauze. Cele 2 vârste de graniță când pot apărea. Stoicescu: Cheagul de sânge e aruncat în creier. Dacă ai trecut de vârsta asta, riscul crește
Un burger a dus-o direct pe masa de operație. Ce spun medicii
O britaniică în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital după ce a mâncat un burger. Acum are dureri cronice.
Conf dr Tudor Ciuhodaru: Toți trebuie să știm manevra Heimlich, ca să nu mai moară oameni înecați cu mâncare! VIDEO
Mușcatura de șarpe, letală. Ciuhodaru: Atenție, nu e de glumit! Puteți muri în câteva ore
Mușcătura de șarpe poate fi letală. Dr. Tudor Ciuhodaru ne explică care sunt cele 10 lucruri care ne pot salva viața.
Soția medicului-erou: este sedat, starea lui e în continuare critică
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Datele de ultimă oră de la Ministerul Sănătății
Actorul Alexandru Arșinel, internat de urgență la o clinică privată din București
Actorul Alexandru Arșinel a fost internat de urgență la o clinică privată. Momentan nu se cunoaște motivul internării.
EXCLUSIV Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și ce efecte dau. Medicamente cu prescripție medicală, folosite de tineri. Cristian Paparau: Creează o distorsiune a percepției
Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și care este efectul acestora. Pastilele cu prescripție medicală, folosite ca droguri.
BREAKING NEWS Bărbatul cu arsuri pe 70% din corp nu întrunește condițiile de transfer în străinătate
Ioana Dichiseanu, mesaj EMOȚIONANT pentru tatăl ei internat la Terapie Intensivă: Vă rog să vă îndreptați rugăciune către tata!
Patru persoane din Prahova, la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar. Ministerul Sănătății: sunt conștienți
Patru români au ajuns la spital cu arsuri după o explozie la un magazin alimentar din Tomșani, județul Prahova.
Pericolul invizibil care te poate ucide în sezon rece. Tudor Ciuhodaru: Poate fi fatal. Începeți manevrele de resuscitare
BREAKING NEWS ALARMANT: 24 de paturi libere la ATI pentru pacienții COVID în toată țara. Niciunul liber în București!
EXCLUSIV Apa cu oțet pentru scăderea febrei, periculoasă. Cum să scazi febra. Radu Țincu: Este acid! Irită pielea, apar multe dermatite
Compresele cu apă și oțet folosite pentru scăderea febrei sunt periculoase. Acestea pot irita pielea.
ÎNFIORĂTOR: Imagini de pe front, din UPU Sf. Pantelimon. Secțiile COVID din București, ocupate TOATE!
Maestrul de lupte greco-romane Mircea Covătaru, printre cei 10 morți în incendiul din Neamț
Dr Cristian Pandrea: Medicina de Urgență și Sărbătorile de Iarnă, în pandemia COVID. Interviurile DC Medical
Bărbat cu arsuri grave, la spital, după explozia unei butelii. Nenorocirea s-a petrecut în Drobeta Turnu-Severin
Un tânăr a suferit arsuri de gradul II după explozia unei butelii într-un bloc la marginea orașului Drobeta Turnu-Severin.
La Urgență din cauza unui inel. Ce a pățit un tânăr
Un tânăr din Botoșani a avut de furcă cu un inel. Podoaba l-a dus la Urgență.
