Zi de foc pentru salvamontiști în toată țara. S-au primit 33 de apeluri de urgență
Salvamontiștii au avut 33 de intervenții în ultimele 24 de ore.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a afirmat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Neamț erau încuiate ”pentru a nu intra oricine acolo”.
”Da, ușile saloanelor erau încuiate, pentru a nu intra oricine acolo. Și, oricum, în saloanele de la ATI nu se intră oricum. Doctorul Denciu a descuiat și a intrat în salon. Nu se știe dacă a intrat când era foc deja, sau după ce a intrat el s-a declanșat”, susține ministrul Nelu Tătaru, potrivit europafm.ro.
Salvamontiștii au avut 33 de intervenții în ultimele 24 de ore.
Parchetul General precizează că s-a stabilit locul din care s-a declanșat incendiul în secția ATI Piatra Neamț și că au început audierile.
Când sughițul devine o urgență medicală. Alături de alte două simptome, acesta poate fi semnul unui AVC.
Medicul Radu Țincu a rupt tăcerea despre țuică. Cât de toxică este și cum putem să orbim sau să murim de la ea.
Fotbalistul danez Christian Eriksen care s-a prăbușit pe teren a transmis un mesaj din spital.
Un tânăr din Botoșani a avut de furcă cu un inel. Podoaba l-a dus la Urgență.
O fetiță din Oradea, în vârstă de 10 ani, a sunat la 112 spunând că fratele ei nu se simte bine și a vomat. Părinții lor sunt surdomuți.
Epuizarea termică poate fi mortală. Este nevoie de asistență medicală pentru a preveni deteriorarea creierului și a organelor vitale.