Morfina este unul dintre cele mai puternice analgezice folosite în medicină, însă utilizarea îndelungată vine la pachet cu probleme serioase. Acum s-a identificat o posibilă soluție: activarea unui receptor al dopaminei care amplifică efectul analgezic.
Milioane de pacienți din întreaga lume depind de morfină pentru controlul durerii severe, fie că este vorba despre cancer, intervenții chirurgicale sau alte afecțiuni grave. Deși rămâne unul dintre cele mai eficiente analgezice disponibile, utilizarea sa pe termen lung este limitată de efecte adverse importante și de faptul că organismul ajunge, în timp, să răspundă din ce în ce mai slab la tratament.
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Departamentul de Biologie Celulară al Universității din Málaga (UMA) oferă însă o perspectivă promițătoare. Publicată în prestigioasa revistă The Journal of Pain, cercetarea arată că activarea receptorului D4 al dopaminei poate crește eficiența analgezică a morfinei și poate preveni dezvoltarea toleranței la acest medicament.
Potrivit oamenilor de știință, receptorul D4 al dopaminei ar putea deveni o verigă-cheie în dezvoltarea unor terapii mai sigure și mai eficiente pentru controlul durerii.
Descoperirea sugerează că un medicament capabil să activeze acest receptor, administrat împreună cu morfina, ar putea permite obținerea unui efect analgezic mai puternic și, în același timp, ar reduce unul dintre cele mai mari obstacole ale tratamentului: apariția toleranței.
Toleranța apare atunci când organismul se obișnuiește cu morfina, iar pentru obținerea aceluiași efect de calmare a durerii sunt necesare doze din ce în ce mai mari, crescând astfel și riscul reacțiilor adverse.
„Grupul nostru de cercetare se ocupă de aspectele legate de dependența de morfină de mai bine de 15 ani, în timp ce rolul acesteia în toleranța analgezică reprezintă o linie de cercetare mai recentă”, explică Alicia Rivera, profesoară la Facultatea de Științe a Universității din Málaga și una dintre autoarele studiului, conform Medical Xpress.
Cercetătoarea subliniază că obiectivul nu este înlocuirea morfinei, ci găsirea unor modalități prin care aceasta să poată fi utilizată mai sigur și mai eficient.
În prezent, morfina continuă să fie considerată unul dintre cele mai bune medicamente pentru tratarea durerii severe.
Totuși, administrarea prelungită poate provoca:
dezvoltarea dependenței;
apariția toleranței, ceea ce reduce eficiența tratamentului;
constipație severă;
diminuarea funcției cardiorespiratorii.
Aceste efecte limitează utilizarea medicamentului și reprezintă o provocare majoră pentru medici, în special în cazul pacienților care au nevoie de tratamente de lungă durată.
Potrivit cercetătorilor, una dintre strategiile cele mai promițătoare este asocierea morfinei cu un alt medicament care să prevină efectele adverse și să împiedice instalarea toleranței.
În acest context, echipa de la UMA, care face parte și din IBIMA Plataforma Bionand, propune sistemul dopaminergic drept o nouă țintă terapeutică, în special receptorul D4 (D4R), un receptor localizat la nivelul creierului și al măduvei spinării, încă insuficient studiat.
Activarea acestuia ar putea transforma morfina într-un tratament mai eficient și mai sigur, fără a fi nevoie de creșterea continuă a dozelor.
O altă direcție importantă de cercetare vizează reducerea efectelor pe care morfina le are asupra intestinului.
Constipația severă reprezintă una dintre cele mai frecvente și deranjante reacții adverse pentru pacienții tratați cu opioide, iar cercetătorii speră să identifice, în viitor, soluții care să diminueze și această problemă.
Specialiștii atrag însă atenția că descoperirea nu înseamnă că un nou tratament va ajunge curând în spitale.
Până în prezent, cercetarea a fost realizată doar pe modele experimentale, iar eficiența și siguranța acestei abordări trebuie confirmate prin studii suplimentare înainte de a putea fi aplicată la oameni.
Chiar și așa, rezultatele oferă o direcție importantă pentru dezvoltarea unor terapii capabile să păstreze beneficiile morfinei, reducând în același timp riscurile care îi limitează utilizarea în practica medicală.