Diagnosticul de demență al unui partener poate însemna un risc mai mare și pentru celălalt. Un studiu amplu explică legătura și ce recomandă medicii familiilor afectate.
Un diagnostic de demență nu afectează doar persoana bolnavă, ci poate avea consecințe și asupra sănătății partenerului de viață. Un studiu amplu, publicat în JAMA Network Open, arată că soții și soțiile persoanelor cu demență au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta, la rândul lor, această afecțiune.
Cercetarea, realizată pe aproape un milion de persoane căsătorite din Taiwan, sugerează că evaluarea riscului de demență nu ar trebui să se limiteze la pacient, ci să includă întreaga familie.
Studiul a inclus 955.105 persoane căsătorite și a comparat riscul de demență în rândul celor al căror partener a fost diagnosticat cu boala cu riscul persoanelor al căror soț sau soție nu avea demență.
Rezultatele au arătat că:
În termeni practici, cercetătorii au estimat că apar aproximativ trei cazuri suplimentare de demență la fiecare 100 de soți sau soții, pe o perioadă de cinci ani.
Asocierea s-a observat atât pentru boala Alzheimer, cât și pentru demența vasculară.
Analiza a evidențiat o diferență interesantă între grupele de vârstă.
Persoanele mai tinere au înregistrat o creștere relativă mai mare a riscului comparativ cu cei de aceeași vârstă fără un partener bolnav. În schimb, în cazul vârstnicilor, diferența în numărul efectiv de cazuri a fost mai mare, deoarece riscul de demență crește în mod natural odată cu înaintarea în vârstă.
Cercetătorii au mai observat că veniturile mai mari și existența unei familii numeroase, cu mai mulți copii, au redus parțial asocierea dintre demența unui partener și riscul celuilalt.
Autorii studiului subliniază că rezultatele nu demonstrează că îngrijirea unui partener cu demență provoacă boala.
Ei consideră că explicația este mult mai complexă și include mai mulți factori:
Coordonatorul studiului, dr. Chi-Shin Wu, de la National Health Research Institutes din Taiwan, consideră că rezultatele schimbă perspectiva asupra prevenirii demenței.
"Acest studiu mută evaluarea riscului de demență dincolo de nivelul individului și o extinde la nivelul întregii gospodării", a explicat dr. Chi-Shin Wu, autorul principal al studiului.
Specialistul atrage atenția că mecanismele din spatele acestei asocieri sunt multiple.
"Asocierea reflectă, cel mai probabil, mai mulți factori care se suprapun, inclusiv asemănările dintre parteneri înainte de căsătorie, zeci de ani de stil de viață comun și povara îngrijirii unui soț sau a unei soții cu demență. Deoarece nu am putut măsura direct activitatea de îngrijire, rezultatele nu trebuie interpretate ca o dovadă că îngrijirea provoacă demența", a mai explicat medicul.
Autorii spun că diagnosticul de demență al unui membru al cuplului poate reprezenta un moment potrivit pentru evaluarea stării de sănătate a celuilalt.
"Pentru medici, diagnosticul de demență al unui partener poate reprezenta o oportunitate de a evalua și sănătatea celuilalt soț, inclusiv funcția cognitivă, starea psihică, calitatea somnului, factorii de risc cardiovascular și accesul la sprijin din partea familiei sau la servicii de respiro", mai arată cercetătorii.
Mesajul cercetătorilor este unul echilibrat.
"Mesajul principal este conștientizarea, nu alarmarea. Soții persoanelor cu demență nu trebuie să presupună că vor dezvolta și ei boala, însă nu ar trebui să își neglijeze propria sănătate în timp ce își sprijină partenerul", mai notează autorii studiului.
Rezultatele completează dovezile existente. Cercetări anterioare au arătat că partenerii și îngrijitorii persoanelor cu demență pot avea performanțe cognitive mai scăzute, un declin cognitiv mai rapid și un risc mai mare de demență.
Un studiu desfășurat în statul american Utah a raportat un risc de până la șase ori mai mare pentru soții persoanelor cu demență, iar o cercetare din Coreea de Sud a arătat că riscul de tulburare cognitivă ușoară sau demență aproape se dublează atunci când unul dintre parteneri dezvoltă o afecțiune cognitivă.
Cercetarea a folosit baza de date a Sistemului Național de Asigurări de Sănătate din Taiwan și a analizat informații colectate între 1998 și 2022.
Participanții s-au născut între 1930 și 1969 și au avut o singură căsătorie înregistrată. Cercetătorii au luat în calcul vârsta, veniturile, mediul de rezidență, numărul de copii și utilizarea serviciilor medicale.
Autorii recunosc și câteva limite ale studiului. Diagnosticele s-au bazat pe date administrative, ceea ce poate duce la unele clasificări eronate, iar registrele oficiale nu surprind întotdeauna modificările apărute în relațiile de cuplu, precum divorțul. Totuși, dimensiunea foarte mare a eșantionului oferă o imagine solidă asupra legăturii dintre demența unui partener și riscul crescut pentru celălalt.