Persoanele cele mai expuse la poluarea atmosferică pot avea un risc mai mare de a dezvolta boala Alzheimer, o asociere care este mai semnificativă în cazul celor care au suferit un accident vascular cerebral, ceea ce sugerează că această categorie poate fi mai vulnerabilă, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Expunerea la poluarea atmosferică, în special la particule fine (PM2,5), atât de mici încât, inhalate, pot să ajungă adânc în plămâni, este un factor de risc cunoscut pentru Alzheimer, însă oamenii de ştiinţă au dorit să afle, printr-un nou studiu observaţional, dacă alte boli influenţează în vreun fel această asociere.
Bolile cronice, precum hipertensiunea, accidentele vasculare cerebrale şi depresia au, de asemenea, drept factor de risc poluarea atmosferică şi, la rândul lor, sunt asociate cu Alzheimer.
Cu toate acestea, nu era clar dacă poluarea cauzează aceste boli sau dacă ele amplifică efectele poluării atmosferice asupra sănătăţii creierului.
Studiul observaţional, publicat în jurnalul ştiinţific Plos Medicine, sugerează, în general, că poluarea aerului contribuie la boala Alzheimer în principal pe căi directe, mai degrabă decât prin alte boli cronice.
Însă, "această asociere a fost uşor mai semnificativă la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral, ceea ce sugerează că acestea pot fi mai vulnerabile" la efectele nocive ale poluării atmosferice asupra sănătăţii creierului, după cum a scris echipa de cercetare, condusă de Universitatea Emory din SUA.
"Descoperirile noastre sugerează că persoanele cu antecedente de accident vascular cerebral pot fi deosebit de vulnerabile la efectele nocive ale poluării atmosferice asupra sănătăţii creierului, ceea ce evidenţiază o intersecţie importantă între factorii de risc ambientali şi cei vasculari", au precizat cercetătorii.
Pe de altă parte, conform rezultatelor, hipertensiunea şi depresia au avut un impact suplimentar minim.
Studiul indică faptul că îmbunătăţirea calităţii aerului ar putea fi o modalitate importantă de prevenire a demenţei şi de protejare a persoanelor vârsnice.
Echipa a studiat peste 27,8 milioane de beneficiari ai programului Medicare din Statele Unite, cu vârsta peste 65 de ani, între 2000 şi 2018.
Posibila legătură între poluare şi Alzheimer a făcut obiectul mai multor studii observaţionale - care nu stabilesc o relaţie de cauzalitate. Anul trecut, o meta-analiză bazată pe date de la 27 de milioane de persoane a scos în evidenţă rolul pe care îl joacă poluarea aerului la creşterea riscului de demenţă.
Cu câţiva ani înainte, un studiu realizat de cercetători spanioli a indicat că expunerea la poluarea atmosferică poate fi un factor de progresie a acestei boli, notează EFE. Cercetarea a furnizat dovezi conform cărora poluarea aerului ar afecta în special persoanele care prezintă deja semne biologice ale debutului bolii şi ar putea contribui la progresia acesteia.