Atunci când mergem la medic, pe ușa cabinetului putem observa diferite titluri profesionale: "medic specialist", "medic primar", uneori și "medic rezident". Mulți pacienți se întreabă ce înseamnă aceste denumiri și dacă ele influențează calitatea actului medical.
Medicul rezident - începutul specializării
După terminarea facultății de medicină (6 ani), absolvenții susțin examenul de rezidențiat. În urma acestuia, aleg o specialitate (de exemplu: cardiologie, dermatologie, pediatrie). Timp de câțiva ani, medicul este rezident, adică se formează sub supravegherea unor medici cu experiență, atât în spitale, cât și în clinici.
Medicul specialist - primul pas spre independență
După finalizarea rezidențiatului și susținerea examenului de specialitate, medicul primește titlul de medic specialist.
- Are competența de a practica independent în domeniul ales.
- Poate consulta pacienți, pune diagnostice și prescrie tratamente.
- Poate lucra atât în sistemul public, cât și în cel privat.
Exemplu: un medic care a terminat rezidențiatul în cardiologie devine medic specialist cardiolog.
Medicul primar - nivelul superior de competență
După cel puțin 5 ani de activitate ca medic specialist și îndeplinirea unor criterii profesionale, medicul poate susține examenul de primariat. Dacă îl promovează, primește titlul de medic primar.
- Este considerat nivelul cel mai înalt de competență clinică.
- De regulă, are o experiență vastă, participă la formarea medicilor rezidenți și poate ocupa funcții de coordonare în spitale.
- În multe cazuri, este implicat și în activități de cercetare sau dezvoltarea de protocoale medicale.
Exemplu: un medic primar cardiolog are o experiență de minimum 10 - 15 ani în domeniu, cu un parcurs profesional complex.