Anticorpii super-încărcați, noua terapie împotriva cancerului
Terapia care țintește cancerul cu SUPER-PUTERE. Stimulează organismul să lupte împotriva cancerului.
Majoritatea persoanelor care s-au prezentat în aceste două zile la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Univeersitar de Urgență București au fost vârstnici cu afecțiuni respiratorii sau cardiace.
„Numărul persoanelor care s-au prezentat cu afecțiuni digestive în Unitatea de Primiri Urgențe a fost mai mic acum față de anii trecuți, semn că oamenii au început să înțeleagă faptul că excesele alimentare le dăunează", a declarat dr. Mihaela Dorobanțu, medic de gardă la UPU.
La Spitalul Universitar de Urgență București sunt 49 de linii de gardă, dintre care 4 linii de medicină de urgență care pot acorda 24 de ore din 24 asistență medicală. Din totalul de prezentări la UPU în primele două zile de Crăciun, un număr de 90 de persoane au necesitat internare în spital și îngrijiri medicale avansate.
Numărul de pacienți ce se prezintă la camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgență București este în creștere, aici fiind transferate și tratate cazuri complexe din unități spitalicești din întreaga țară.
De la începutul anului și până în prezent la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București s-au prezentat 132.768 de persoane.
„Spitalul Universitar de Urgență București este clinică universitară cu o activitate științifică susținută, în care pacienții primesc îngrijiri medicale de top”, se arată într-o informare a SUUB.
Terapia care țintește cancerul cu SUPER-PUTERE. Stimulează organismul să lupte împotriva cancerului.
Condimentele care pot interfera cu medicamentele. Ce trebuie să știi.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Medicamentele comune care duc la AVC și infarct.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.