Coordonatorul de la UPU Dorohoi, Botoșani, a murit după ce a ieșit din gardă. Apropiații susțin că acesta suferea de mai multe boli

Un alt medic s-a stins din viață

Medicul Ovidiu Nicolae Alexa, unul dintre cei mai cunoscuți medici de la Spitalul din Dorohoi, județul Botoșani, a încetat din viață la scurt timp după ce a ieșit din gardă. Acesta, coordonator al Serviciului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Dorohoi, ar fi suferit un infarct. A fost găsit inconștient de iubita sa, care este tot cadru medical la același spital

Femeia a încercat să îi acorde ajutor de urgență în apartamentul în care locuia, dar în ciuda eforturilor de resuscitate, de aproape o oră și jumătate, medicul nu a putu fi salvat, potrivit stiribotosani.ro.

”Am făcut tot ce este omeneşte posibil. Inima a pornit de două ori, însă nu a rezistat. Am încercat să îl trimitem cu elicopterul la Iaşi, dar nu s-a mai putut”, a spus medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Apropiații medicului susțin că acesta suferea de hipertensiune, insuficienţă renală şi o cardiomiopatie ischemică la debut, dar și că nu lipsea de la muncă. Joi, când a început tura, medicul Ovidiu Nicolae Alexa ar fi acuzat o stare de rău, dar ar fi încercat să se trateze singur, crezând că e vorba de oboseală. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei, susține că decesul medicului trebuie pus pe seama epuizării la locul de muncă, arată Realitatea.

Articole similare

Aspirina la vârstnici, pericol de moarte

18 feb 2026, 12:11
Aspirina zilnică nu mai reprezintă o soluție pentru prevenția cancerului. Administrarea acestui medicament la vârste înaintate nu oferă protecție, ci crește riscul de deces.

Antidepresivele, efecte secundare

22 oct 2025, 20:11
Antidepresivele pot avea efecte secundare importante, iar alegerea medicamentului potrivit trebuie personalizată pentru fiecare pacient.