O analiză de sânge ar putea arăta în doar 3 luni dacă tratamentul pentru Alzheimer produce schimbări favorabile. Ce au descoperit cercetătorii despre p-tau217.
Un marker măsurat printr-o simplă analiză de sânge ar putea oferi medicilor indicii despre modul în care pacienții cu boala Alzheimer răspund la lecanemab. Un nou studiu arată că scăderea nivelului de p-tau217 apare în primele luni de tratament, iar pacienții la care scăderea este mai mare au avut și o evoluție cognitivă mai favorabilă.
Rezultatele nu înseamnă că analiza de sânge poate spune, de una singură, dacă un pacient va răspunde la tratament. Studiul publicat în Alzheimer’s and Dementia oferă însă un indiciu important despre posibilitatea unei monitorizări mai precise a terapiei.
Proteina tau are un rol important în boala Alzheimer. În creierul persoanelor cu Alzheimer apar modificări anormale ale acestei proteine, iar acumularea tau este asociată cu afectarea celulelor nervoase și cu declinul cognitiv.
p-tau217 este o formă modificată a proteinei tau, care poate fi măsurată în sânge. În ultimii ani, acest biomarker a atras atenția cercetătorilor deoarece poate oferi informații despre procesele patologice asociate bolii Alzheimer fără să fie necesară, în fiecare caz, o procedură invazivă.
Pentru medici, avantajul este evident. O analiză de sânge poate fi repetată mult mai ușor decât investigații precum PET cerebral.
Studiul a inclus 153 de persoane cu boala Alzheimer în stadiu precoce sau cu declin cognitiv subiectiv și cu dovezi confirmate de patologie amiloidă. Pacienții au primit lecanemab, un tratament administrat intravenos la interval de două săptămâni, în doza de 10 mg/kg.
Cercetătorii au urmărit nivelul p-tau217 din sânge înainte de tratament și după 3 și 6 luni. Evaluările cognitive au continuat până la 12 luni. Pentru analiza evoluției biomarkerului, cercetătorii au avut date complete pentru 81 de pacienți.
Nivelul p-tau217 a scăzut după primele trei luni de tratament, iar reducerea a fost mai evidentă după șase luni. Cercetătorii au identificat două tipare distincte.
Primul grup, format din 29 de pacienți, a avut o scădere clară și constantă a p-tau217 de la începutul tratamentului până la șase luni.
Al doilea grup, cu 52 de pacienți, a avut o reducere mai mică. La unii dintre aceștia, markerul a crescut temporar la trei luni sau a rămas aproape neschimbat, înainte de o scădere modestă la șase luni.
Diferența este importantă deoarece nu toți pacienții au avut aceeași evoluție biologică după începerea terapiei.
Cercetătorii au observat o asociere între reducerea mai accentuată a p-tau217 și evoluția funcției cognitive. Pacienții din grupul cu scăderea mai mare a biomarkerului aveau, la începutul studiului, un scor MMSE mediu de 24,7, față de 22,7 în celălalt grup.
Pe parcursul monitorizării, scorurile cognitive din primul grup au rămas mai stabile sau au prezentat o ușoară îmbunătățire. Și scorul CDR-SB, utilizat pentru evaluarea severității afectării cognitive și funcționale, a crescut mai lent la pacienții cu reducerea mai mare a p-tau217.
Cu alte cuvinte, pacienții la care markerul din sânge a scăzut mai mult au avut, în acest studiu, o evoluție cognitivă mai favorabilă.
Hipertensiunea a fost asociată independent cu o probabilitate mai mică de apartenență la grupul cu cea mai mare reducere a p-tau217. Asocierea a fost puternică. Raportul de șanse a fost de 0,09.
Autorii au observat, de asemenea, că persoanele cu hipertensiune au avut o scădere mai lentă a nivelului p-tau217. Acest rezultat nu demonstrează că hipertensiunea face lecanemabul mai puțin eficient. Arată doar că, în lotul analizat, existența hipertensiunii s-a asociat cu un răspuns biologic diferit.
Autorii consideră că modificările timpurii ale p-tau217 ar putea ajuta la identificarea pacienților care răspund mai bine sau mai slab la tratament. În viitor, o astfel de abordare ar putea permite o monitorizare mai personalizată a pacienților care primesc terapii antiamiloid pentru Alzheimer.
Dar este prea devreme pentru concluzia că p-tau217 poate fi folosit deja ca un "test care spune dacă lecanemabul funcționează". Studiul arată o asociere, nu dovedește că scăderea p-tau217 este cauza unei evoluții cognitive mai bune.
A fost realizată într-un singur centru medical din Seul și a avut un număr relativ mic de participanți, mai ales în analiza celor două grupuri. Perioada de urmărire cognitivă a fost, de asemenea, relativ scurtă.
Un alt element important este că cercetătorii nu au avut la dispoziție investigații directe pentru evaluarea acumulării patologice de tau, precum PET tau. Nu au existat nici măsurători ale tau243 în plasmă sau lichidul cefalorahidian.
Prin urmare, studiul nu poate explica în detaliu de ce unii pacienți au avut o scădere mai mare a p-tau217 decât alții.
Pentru moment, mesajul principal este mai degrabă despre monitorizarea tratamentului decât despre schimbarea modului în care medicii prescriu lecanemab. Studiul sugerează că sângele poate oferi informații utile despre modificările biologice care apar după începerea terapiei.
Dacă rezultatele vor fi confirmate în studii mai mari și pe perioade mai lungi, p-tau217 ar putea deveni unul dintre instrumentele folosite pentru a urmări răspunsul la tratament.
Pentru pacienți, acest lucru ar putea însemna o evaluare mai simplă și mai frecventă a schimbărilor asociate bolii, alături de evaluarea clinică și de investigațiile recomandate de medic.
Studiul nu spune că lecanemabul vindecă Alzheimer. Lecanemabul nu este un tratament care vindecă boala Alzheimer. Medicamentul face parte din categoria terapiilor care țintesc amiloidul, una dintre caracteristicile patologice ale bolii.
Noul studiu analizează ce se întâmplă cu un alt marker biologic, p-tau217, după începerea tratamentului.
Prin urmare, rezultatele adaugă o piesă la imaginea complexă a răspunsului la terapie, dar nu schimbă deocamdată concluziile despre boala Alzheimer sau despre tratamentul individual al unui pacient.