Medicamentul împotriva cancerului, produs acum mai ieftin și prietenos cu mediul
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Prof. Ion Ovidiu Pânișoară, de la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a fost invitatul zilei la DC MEDICAL.
Într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, acesta a vorbit despre efectele panicii asupra organismului, despre atacurile de panică și despre cum putem scăpa de frica de război.
"Multă lume s-a speriat, are atacuri de panică, nu doarme bine, se gândește la amenințarea din Est. Dacă s-au uitat seara la televizor visează urât noaptea. Acest conflict neobișnuit pentru cei mai mulți dintre noi, pentru că cei mai tineri nu au trăit nici măcar Războiul Rece, darămite un război propriu-zis, o astfel de tragedie cum se petrece acum în Ucraina. Unii ar vrea să apeleze la psiholog, cum îi sfătuim să se liniștească ", a spus Val Vâlcu.
Emisiunea va fi transmisă joi, 10 martie 2022, de la ora 17:00, simultan pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale DC Medical.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Cel mai bun supliment pentru sănătatea creierului. Previne și boala Alzheimer.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Terapia care țintește cancerul cu SUPER-PUTERE. Stimulează organismul să lupte împotriva cancerului.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Condimentele care pot interfera cu medicamentele. Ce trebuie să știi.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Uimitor! Medicii ar putea prescrie asta în loc de pastile pentru pacienții cu cancer. Ce au descoperit cercetătorii.
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Medicii spun că un model AI poate prezice "vârsta biologică" dintr-un selfie. Vor să îl folosească pentru a ghida tratamentul cancerului.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Medicamentele comune care duc la AVC și infarct.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare