Acest medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Costă cam 1.134 lei
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Galiul este un metal similar fierului, un nutrient deosebit de important pentru bacterii în timpul infecţiei, conform studiului publicat în jurnalul Science Translational Medicine. Noul tratament păcăleşte bacteriile să absoarbă o moleculă similară hranei dar care, odată încorporată, le distruge. Rezultatele s-au arătat promiţătoare în testele efectuate atât pe şoareci de laborator cât şi pe subiecţi umani.
Cercetarea vine în contextul în care oamenii de ştiinţă sunt presaţi de timp în căutarea unor noi medicamente pentru combaterea „superbacteriilor” care devin tot mai rezistente la antibioticele utilizate în prezent.
Specialiştii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Washington (UW) şi-au concentrat atenţia pe o superbacterie numită Pseudomonas aeruginosa, care poate provoca infecţii la nivelul plămânilor, tractului urinar, leziunilor pielii şi a altor zone ale corpului, problemă ce se manifestă cel mai adesea în cazul pacienţilor cu un sistem imunitar slăbit de unele probleme de sănătate precum fibroza chistică, tumori sau SIDA.
Galiul, un „cal troian” pentru bacterii
Oamenii de ştiinţă au descoperit că elementul chimic galiu, care se comportă asemenea unui ''cal troian'', reuşeşte să nu ofere bacteriilor hrana necesară şi, mai mult, le provoacă acestora daune.
Galiul perturbă mecanismul pe care bacteriile îl utilizează pentru a produce ADN nou şi, în lipsa acestuia, aceste microorganisme nu se mai pot multiplica, se arată în cercetare.
În cadrul studiilor de laborator, bacteriile au dezvoltat niveluri scăzute de rezistenţă la galiu, iar efectul acestui metal a fost amplificat atunci când a fost utilizat în combinaţie cu unele antibiotice existente.
În cazul şoarecilor, cercetătorii au descoperit că o singură doză administrată a reuşit să vindece infecţiile pulmonare.
Galiul a fost de asemenea studiat şi pe douăzeci de subiecţi umani diagnosticaţi cu fibroză chistică (FC) şi infecţii greu de tratat provocate de bacteria Pseudomonas rezistentă la antibiotice.
„Studiul nostru preliminar efectuat pe un grup restrâns de persoane cu FC sugerează că galiul este sigur şi îmbunătăţeşte funcţia pulmonară a pacienţilor”, a declarat Christopher Goss, unul dintre autorii principali ai lucrării, la rândul său din cadrul UW.
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Medicii spun că un model AI poate prezice "vârsta biologică" dintr-un selfie. Vor să îl folosească pentru a ghida tratamentul cancerului.
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Ce trebuie să știi dacă faci injecții. Detaliul care poate schimba tratamentul.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
O intervenție chirurgicală comună efectuată pentru a preveni pancreatita nu funcționează de fapt, a constatat un nou studiu.